Controversă privind soarta câinilor dăruiţi de Kim Jong Un fostului preşedinte Moon Jae-in

Publicat:

Fostul preşedinte sud-coreean Moon Jae-in a afirmat luni că intenţionează să predea în grija statului cei doi câini trimişi de liderul nord-coreean Kim Jong Un drept cadou după summitul lor din 2018, invocând lipsa de susţinere din partea succesorului său, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Moon i-a crescut de la sosirea lor la Seul pe cei doi câini din rasa Pungsan, “Gomi” şi “Songgang”, iar după ce şi-a încheiat mandatul prezidenţial i-a luat acasă, la reşedinţa sa personală.


Citeşte şi: Putin ŞTIE! Cablurile submarine sunt călcâiul lui Ahile al Occidentului – Black News

Căţeii sunt consideraţi, juridic vorbind, drept proprietate a statului sud-coreean şi ca aparţinând “arhivelor prezidenţiale”, dar biroul lui Moon a explicat că acesta a fost desemnat drept îngrijitorul lor în urma unor consultări cu serviciile de arhivă şi Ministerul de Interne, ceea ce a fost o decizie fără precedent.

Agenţiile sud-coreene au încercat să obţină un amendament legislativ în acest sens, pentru a facilita şi o formă de sprijin financiar, dar eforturile lor s-au lovit de “opoziţia fără precedent” a administraţiei actualului şef al statului, Yoon Suk-yeol, a precizat biroul lui Moon.

“Biroul prezidenţial pare să aibă o atitudine negativă în ce priveşte încredinţarea gestionării câinilor Pungsan fostului preşedinte Moon”, a scris biroul lui Moon pe Facebook, menţionând că renunţarea la ei ar fi “regretabilă, întrucât sunt animale de companie de care (fostul preşedinte) s-a ataşat”.

Biroul lui Yoon a respins această idee, afirmând că agenţiile guvernamentale continuă să discute subiectul şi nu a intervenit în niciun fel.

Ministerul de interne, care supervizează arhivele prezidenţiale, nu a comentat pentru moment.

Citeşte şi: SUA: Ce trebuie ştiut despre ‘midterms’ – Black News

Cotidianul Chosun Ilbo a relatat luni, citând oficiali guvernamentali şi din legislativ care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că există o dezbatere privind o subvenţie care ar urma să-i fie acordată lui Moon în sumă de 2,5 milioane de woni (1800 de dolari) pe lună, pentru întreţinerea celor doi câini şi a unuia din puii lor, veniţi pe lume la scurt timp după sosirea părinţilor în Coreea de Sud.

Câinii Pungsan, originari dintr-o regiune muntoasă din Coreea de Nord, sunt cunoscuţi ca fiind agili, inteligenţi şi necruţători cu fiarele sălbatice, dar prietenoşi şi loiali stăpânilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.