StiripesurseSocialCoordonatoarea ONU la Chișinău, Yeșim Oruç: „Voi apela la agențiile ONU...

Coordonatoarea ONU la Chișinău, Yeșim Oruç: „Voi apela la agențiile ONU pentru a identifica soluții și oportunități de sprijin pentru agricultura din Republica Moldova”

Publicat:

Coordonatoarea ONU la Chișinău, Yeșim Oruç: „Voi apela la agențiile ONU pentru a identifica soluții și oportunități de sprijin pentru agricultura din Republica Moldova”

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), a avut astăzi o întrevedere cu noua coordonatoare rezidentă a Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Yeșim Oruç. Discuțiile s-au referit la sprijinul pe care agențiile ONU îl oferă agricultorilor din R. Moldova, precum și pe provocările majore cu care se confruntă sectorul agricol, în special, pagubele cauzate de seceta severă din 2024. Oficialul a subliniat necesitatea unei susțineri sporite pentru fermierii afectați de secetă, menționând impactul devastator al acestei situații asupra producției agricole, transmite MOLDPRES.

Vicepremierul a reiterat importanța unui ajutor extern, adresându-se doamnei Yeșim Oruç să evalueze posibilitatea unui sprijin adițional din partea agențiilor ONU, în special prin inițiative de susținere a fermierilor afectați și prin contribuția la Fondul mutual de compensare a pierderilor.

La rândul său, reprezentanta ONU s-a arătat interesată de provocările stringente cu care se confruntă sectorul agricol din Republica Moldova, solicitând detalii despre principalele dificultăți cu care se confruntă ministerul de resort și agricultorii în general. „Voi apela la agențiile ONU pentru a identifica soluții și oportunități de sprijin, inclusiv pentru a evalua modalități de contribuție la Fondul mutual”, a relevat Yeșim Oruç.

Citește și: Blocul ‘Victorie’ a trimis o mână de tineri să protesteze în fața Ministerului Agriculturii

Aceasta a reafirmat deschiderea ONU pentru o colaborare strânsă cu Ministerul Agriculturii și a asigurat că va explora posibilități de susținere a sectorului agricol în această perioadă dificilă pentru sector.


La 24 septembrie 2024, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și industriei Alimentare, a semnat scrisorile oficiale adresate celor 27 de miniștri ai Agriculturii din Uniunea Europeană, SUA, Canada, Japonia și Norvegia, solicitând sprijin pentru instituirea unui Fond de Dezvoltare și Solidaritate pentru agricultura moldovenească. Inițiativa acestui fond a fost discutată anterior și în cadrul întrevederii cu Comisarul European pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, aceasta fiind ca o reacție la provocările tot mai acute cu care se confruntă fermierii din Republica Moldova, afectați de seceta severă și schimbările climatice din ultimii ani.

Fondul de Dezvoltare și Solidaritate are drept scop sprijinirea financiară a fermierilor, modernizarea infrastructurii agricole, promovarea inovațiilor tehnologice și creșterea rezilienței la condițiile climatice extreme, care afectează productivitatea și stabilitatea agriculturii din țară.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.