COP27: Discuţiile cruciale privind clima au intrat în a doua săptămână

Publicat:

Discuţiile cruciale privind clima, aflate în desfăşurare în Egipt, au intrat luni în a doua şi ultima lor săptămână, pe fondul unor aşteptări scăzute privind obţinerea de progrese în ceea ce priveşte limitarea încălzirii globale, notează DPA, potrivit agerpres.

O problemă spinoasă aflată în centrul acestei conferinţe, cunoscute drept “COP27”, priveşte plata despăgubirilor pentru daunele provocate de schimbările climatice în regiunile sărace.


Citește și: TERORISTA din Istanbul a fost ARESTATĂ

Delegaţii conferinţei, care se desfăşoară în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh până vineri, au convenit să plaseze pentru prima dată pe ordinea de zi această problemă, cunoscută drept finanţarea pierderilor şi pagubelor.

Ţările în curs de dezvoltare fac de mult timp presiuni pentru crearea unui mecanism financiar pentru abordarea daunelor provocate de climă în ţările sărace. Cu toate acestea, organizaţia internaţională de mediu Greenpeace susţine că mai multe ţări bogate, printre care SUA şi Marea Britanie, blochează progresele înregistrate în cadrul COP27 în ceea ce priveşte crearea unui mecanism pentru pierderi şi daune.

Aceste din urmă ţări “folosesc în mod constant tactici de amânare” pentru a se asigura că nu se va ajunge la un acord pe această temă până cel puţin în 2024, a adăugat organizaţia.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, declarase anterior liderilor lumii că obţinerea de rezultate concrete în ceea ce priveşte această problemă reprezintă un “test decisiv” al angajamentului guvernelor faţă de succesul COP27.

Reprezentanţi din aproximativ 200 de ţări dezbat la COP27 despre cum mai poate fi limitată încălzirea globală şi cum pot fi finanţate daunele provocate de schimbările climatice.

Militanţii pro-mediu şi-au intensificat presiunile asupra negociatorilor pentru luarea de măsuri tangibile în vederea combaterii schimbărilor climatice, inclusiv o oprire a finanţării combustibililor fosili.

Citește și: UK: Mii de solicitanţi de azil aşteaptă o decizie de ani întregi

Invazia Ucrainei de către Rusia a crescut puternic, printre altele, preţurile la energie, ceea ce a determinat mai multe naţiuni să îşi reconsidere politicile energetice şi să reactiveze centralele electrice pe bază de cărbune.

COP27 are loc în urma unor dezastre naturale, printre care inundaţii, valuri de căldură şi secete, care au avut un impact uriaş asupra vieţii şi a mijloacelor de subzistenţă ale persoanelor din întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.