Copernicus: Record mondial de temperaturi medii pentru un început de iunie

Publicat:

Temperaturile medii globale la începutul lunii iunie au fost cele mai ridicate înregistrate vreodată pentru această perioadă de către serviciul european Copernicus, depăşind recordurile anterioare cu o “marjă substanţială”, a anunţat joi acesta într-un comunicat, potrivit AFP, scrie agerpres.

“Lumea tocmai a cunoscut cel mai cald început de iunie înregistrat vreodată, după o lună mai care a fost cu doar 0,1 grade Celsius mai rece decât recordul”, a subliniat într-un comunicat Samantha Burgess, directoarea adjunctă a Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice (C3S).


Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

“Temperaturile medii globale ale aerului la suprafaţa planetei pentru primele zile din iunie au fost cele mai ridicate înregistrate în setul de date ERA5 pentru începutul lunii iunie, şi cu o marjă substanţială”, a precizat Copernicus, ale cărui înregistrări datează din 1950.

Aceste măsurători vin într-un moment în care fenomenul meteorologic El Nino, asociat în general cu o creştere a temperaturilor globale, a început oficial, aminteşte Copernicus. De asemenea, serviciul a anunţat recent că oceanele au cunoscut cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată.

Copernicus subliniază totodată că, la începutul lunii iunie, temperaturile globale au depăşit nivelurile preindustriale cu peste 1,5 grade Celsius, ceea ce reprezintă cea mai ambiţioasă limită de încălzire din Acordul de la Paris din 2015. Este pentru prima dată când această limită a fost depăşită în luna iunie, însă ea a fost deja depăşită de mai multe ori în iarna şi primăvara ultimilor ani.

“Fiecare fracţiune de grad contează dacă vrem să evităm consecinţe şi mai grave ale crizei climatice”, a subliniat Samantha Burgess.,

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Copernicus îşi are sediul la Bonn, chiar în locul unde se desfăşoară în prezent negocierile internaţionale privind clima sub egida ONU, înaintea reuniunii COP28, care urmează să aibă loc în Dubai la sfârşitul anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă Astăzi, 7 iulie, intră în vigoare Codul galben de caniculă emis de...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.