StiripesurseȘtirile zileiCopil de un an din Râbnița, spitalizat cu arsuri prin electrocutare

Copil de un an din Râbnița, spitalizat cu arsuri prin electrocutare

Publicat:

Un copil de un an din orașul Râbnița, regiunea transnistreană, a fost spitalizat cu arsuri la mână cauzate de un șoc electric. Incidentul s-a produs în seara zilei de 2 ianuarie, în locuința familiei, când toți membrii erau acasă, transmite IPN.

Părinții au declarat medicilor că, într-un moment de neatenție, copilul a întins mâinile spre un cablu de telefon conectat la priză și a început să plângă. Văzând că nu este vorba doar de o sperietură, părinții au solicitat imediat ajutor medical.

Citește și: Gest șocant la Căușeni: Un tată și-a abandonat copilul în spital și a mers să facă Revelionul

Copilul a rămas sub supravegherea medicilor pentru o perioadă de timp, până la stabilizarea stării sale.

Specialiștii atenționează că și aparatele electrice aparent sigure pot reprezenta un pericol pentru copiii mici. De aceea, acestea trebuie păstrate în locuri inaccesibile pentru cei mici, mai ales când sunt conectate la priză. Încărcătoarele, prelungitoarele și prizele trebuie dosite astfel încât copiii să nu poată avea acces la ele.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.