Copreședintele Ligii Orașelor și Comunelor (LOC), Alexandru Bujorean, a anunțat că formațiunea politică a înaintat peste o mie de candidați pentru funcțiile de primari și consilieri în autoritățile publice locale de diferite niveluri.
Reprezentanții partidului vor candida pentru funcții eligibile în 11 raioane ale țării. Bujorean și-a exprimat regretul că campania electorală din acest an este caracterizată de informații false, declarații calomnioase, minciuni directe și presiuni politice și de altă natură asupra reprezentanților Ligii Orașelor și Comunelor.
Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei
„Constatăm cu regret că perioada electorală și campania electorală propriu-zisă a început nu de la candidați și programe, așa cum ar fi fost firesc pentru un proces electiv. Această campanie electorală a început de la fumigene mediatice, lansate de personaje care pretind a face politică dar în realitate sunt foarte departe de acest lucru. Debutul acestei campanii a fost marcat de încălcări grave pe care le comit unii candidați și pa care organele regulatorii nu le văd și nu vor săla vadă”, a declarat Bujorean.
El a precizat că în acest proces electoral au avut loc încălcări grave din partea concurenților, declarații ale anumitor agenți sub acoperire, acuzații de primire a banilor murdari de către LOC, inițierea de dosare penale, încercarea de a învinui partidul de o pretinsă legătură cu oligarhul fugar Ilan Șor.
„Respingem hotărât toate aceste insinuări, și declarăm că intenționăm să luptăm pentru implementarea principiilor democratice și a managementului profesional în orașele și satele noastre. LOC se angajează să aducă administratori cu experiență și profesioniști bine pregătiți în poziții de conducere în administrația publică locală”, a accentuat copreședintele partidului.
Politicianul a subliniat că „declarațiile calomnioase ale unui reprezentant al unuia dintre partidele „proeuropene” adresate LOC” nu vor rămâne fără consecințe.
„Am depus o plângere la Inspectoratul de poliție al sectorului Centru Chișinău și la Procuratura Generală. Solicităm un audit al finanțării partidului nostru, și în acest sens, suntem deschiși cooperării. Cei care au făcut declarații false trebuie trași la răspundere”, a spus Bujorean.
Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați
În cadrul conferinței de presă au fost prezentați și candidații Ligii Orașelor și Comunelor pentru funcția de consilier al Consiliului Municipal Chișinău, Irina Lungu și Leonid Ogarev.
Candidații au vorbit despre viitoarele lor acțiuni în Consiliul Municipal. Copreședintele LOC, Anatolie Dimitriu, a subliniat că noua componență a consiliului după alegeri va trebui să supună verificării Planurile de Dezvoltare Urbană ale municipiului Chișinău, care au fost încălcate în ultimii ani.











