StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Nord a arestat o navă de pescuit rusă în...

Coreea de Nord a arestat o navă de pescuit rusă în Marea Japoniei

Publicat:

Coreea de Nord reţine de o săptămână o navă de pescuit rusă cu 17 membri ai echipajului la bord, acuzaţi că au încălcat apele teritoriale nord-coreene, a anunţat miercuri Moscova, relatează AFP, potrivit agerpres.

Nava a fost sechestrată pe 17 iulie în Marea Japoniei de gărzile de coastă nord-coreene, care acuză echipajul că “a încălcat regulile de intrare şi de şedere pe teritoriul Coreii de Nord”, a precizat Ministerul rus al Afacerilor Extern (MAE) într-un comunicat.

Citește și : Theresa May, cuprinsă de emoţii la ultima apariţie în parlamentul britanic în calitate de premier

Nava, care aparţine “Societăţii de pescuit Nord-Est”, cu sediul în regiunea Sahalin din Extremul Orient rus, transporta 17 membri ai echipajului, 15 ruşi şi doi sud-coreeni. Aceasta este ancorată în prezent în portul Wonsan, potrivit aceleiaşi surse.

Căpitanul, adjunctul său şi doi marinari sud-coreeni au fost cazaţi într-un hotel din acest oraş portuar situat pe ţărmul Mării Japoniei, în timp ce ceilalţi marinari au rămas pe navă, a precizat într-un comunicat ambasada Rusiei la Phenian.


Luni, diplomaţii consulatului Rusiei în Coreea de Nord s-au întâlnit cu membrii echipajului care au “toţi o stare de sănătate bună”, subliniază aceeaşi sursă.

“Ambasada Rusiei rămâne în contact permanent cu autorităţile nord-coreene (…) şi ia toate măsurile necesare pentru soluţionarea acestei situaţii în cel mai scurt termen”, adaugă comunicatul.

La rândul său, Ministrul sud-coreean al Unificării a anunţat miercuri că nava XIANG HAI LIN 8 a fost confiscată pe 17 iulie în apele teritoriale nord-coreene ale Mării Japoniei, după ce a părăsit în ajun oraşul sud-coreean Sokcho, situat la 160 km nord-est de Seul.

“Guvernul sud-coreean va face tot posibilul pentru a asigura securitatea cetăţenilor noştri, urmează să ia măsuri pozitive prin intermediul canalelor intercoreene şi să lucreze în strâns contact cu guvernul rus”, a subliniat ministerul într-un comunicat.

Citește și : Donald Tusk se declară nerăbdător să discute ‘în detaliu’ cu noul premier britanic

La rândul său, ambasada Coreii de Nord în Rusia a afirmat miercuri că căpitanul navei confiscate “a recunoscut că a încălcat frontiera nord-coreeană”. Gărzile de coastă nord-coreene urmează să inspecteze nava, potrivit unui comunicat al ambasadei.

“Dacă nicio încălcare nu este detectată în cursul inspecţiei, nava va fi eliberată”, dă asigurări comunicatul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.