Coreea de Nord a lansat două rachete balistice în Marea Japoniei

Publicat:

Coreea de Nord a lansat duminică două rachete balistice în Marea Japoniei, la câteva zile după ce Phenianul a anunţat un test reuşit al unui motor cu combustibil solid care are drept obiectiv dezvoltarea unui nou sistem de armament, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Statul major interarme sud-coreean a anunţat că a detectat rachetele balistice trase din zona Tongchang-ri, în provincia Phenianul de Nord, în direcţia Mării de Est, numite şi Marea Japoniei.


Citește și : Armata rusă a lansat vineri cel puțin 76 de rachete – armata ucraineană

Rachetele au fost detectate între 11. 13 (02.13 GMT) şi 12.05 (3.05 GMT).

“Armata noastră a întărit supravegherea şi vigilenţa cooperând strâns cu SUA şi menţinând o stare de pregătire completă”, a adăugat statul major interarme sud-coreean într-un comunicat.

Rachetele au zburat pe o distanţă de circa 500 km, atingând o altitudine maximă de 550 km, potrivit Ministerului japonez al Apărării. Potrivit Reuters, este vorba despre două rachete cu rază medie de acţiune.

“Acest lucru ameninţă pacea şi securitatea ţării noastre, a acestei regiuni şi a comunităţii internaţionale şi acest lucru este absolut inacceptabil”, a declarat ministrul adjunct al apărării de la Tokyo, Toshiro Ino.

Citește și : Bosnia şi Herţegovina face un nou pas către aderarea la UE

Această lansare intervine în contextul în care Phenianul a anunţat vineri seară că a testat “un motor cu combustibil solid de mare putere”, pe care media de stat KCNA l-a calificat drept un test important “pentru dezvoltarea unui sistem de armament strategic de un nou tip”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.