StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Nord a tras din nou rachete balistice în mare

Coreea de Nord a tras din nou rachete balistice în mare

Publicat:

Coreea de Nord a lansat miercuri două rachete balistice, la mai puţin de o săptămână după testarea altor două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, conform informaţiilor furnizate de Statul Major General al Coreei de Sud, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Lansările de miercuri au fost făcute din peninsula Hodo, aflată pe coasta de est a RPD Coreene, aceeaşi regiune în care au fost efectuate şi testele de săptămâna trecută, conform sursei citate, care a informat că monitorizează în continuare situaţia în cazul efectuării de noi lansări de către armata nord-coreeană. Rachetele au parcurs o distanţă de aproximativ 250 de km, la o altitudine de 30 de km, înainte de a cădea în Marea Japoniei.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu oameni a explodat în Afganistan. Sunt cel puţin 30 de morţi!

Coreea de Nord a testat pe 25 iulie două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, primele teste după cea mai recentă întrevedere dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump, care a avut loc pe 30 iunie în Zona demilitarizată dintre cele două Corei şi în care s-a convenit revitalizarea negocierilor privind denuclearizarea.

Casa Albă, Pentagonul şi Departamentul de Stat nu au răspuns deocamdată solicitărilor de comentarii.


Atât preşedintele Donald Trump cât şi secretarul de stat american Mike Pompeo au diminuat importanţa testelor nord-coreene de săptămâna trecută, şeful diplomaţiei americane exprimându-şi în continuare speranţa în realizarea de progrese pe cale diplomatică în dialogul cu Phenianul.

Marţi, preşedintele Trump le-a spus reporterilor de la Casa Albă că are o relaţie bună cu Kim Jong Un, dar a adăugat: “Vom vedea ce se va întâmpla. Nu vă pot spune ce urmează să se întâmple”.

Citeşte şi: Grecia adoptă reduceri fiscale pentru populaţie

Tot marţi, Mike Pompeo a declarat reporterilor care îl însoţesc într-o vizită în Asia că nu ştie când va fi reluat dialogul cu autorităţile nord-coreene, dar şi-a exprimat speranţa ca reprezentantul special al SUA pentru Coreea de Nord Stephen Biegun şi noul său omolog nord-coreean să se întâlnească în curând.

Coreea de Nord a avertizat cu privire la posibilitatea deblocării testelor nucleare şi a rachetelor cu rază lungă de acţiune, îngheţate în 2017, decizie pe care Trump a invocat-o frecvent drept dovadă a succesului abordării sale în relaţia cu liderul nord-coreean.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.