Coreea de Sud anunţă un ACORD cu Iranul

Publicat:

Coreea de Sud a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu Iranul pentru reglementarea contenciosului legat de îngheţarea de către Seul a miliarde de dolari proveniţi din petrol, precizând însă că acest compromis mai trebuie validat de Washington, transmite AFP, potrivit agerpres.

Iranul a sechestrat la începutul anului un petrolier sud-coreean, Hankuk Chemi, în Golful Persic, invocând încălcarea unor legi de mediu.


Vezi şi: NASA publică filmarea cu coborârea lui Perseverance pe Marte

Sechestrarea a intervenit însă într-un moment în care Teheranul făcea presiuni asupra Seulului pentru a debloca mai multe miliarde de dolari îngheţate din cauza sancţiunilor americane.

Marţi, Ministrul de Externe de la Seul a anunţat că ambasadorul sud-coreean în Republica islamică şi guvernatorul băncii centrale iraniene au ajuns la un acord la Teheran.

‘Iranul a acceptat propunerile noastre privind utilizarea fondurilor’, a transmis ministerul, fără alte precizări.

Conform unor surse media, banii ar putea fi folosiţi pentru achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19 sau pentru ştergerea unei părţi a datoriei contractate de Teheran pe lângă ONU.

‘Ridicarea efectivă a blocării acestor fonduri va presupune consultări cu actorii implicaţi, în special cu Statele Unite’, a precizat ministerul sud-coreean, ceea ce lasă să se înţeleagă că Washingtonul are puterea de a se opune prin veto oricărei utilizări a fondurilor în cauză.

La rândul său, guvernul irakian a comunicat, citându-l pe guvernatorul băncii centrale, Abdolnasser Hemmati, că Teheranul va continua să le ceară compensaţii băncilor sud-coreene.

Citeşte şi: Soţia lui ‘El Chapo’ a fost arestată pentru trafic de droguri

Iranul a fost unul din principalii furnizori de petrol ai Coreii de Sud până când aceasta a încetat achiziţiile sub presiunea sancţiunilor americane reintroduse din 2018 de fostul preşedinte american Donald Trump, în numele unei politici de ‘presiune maximală’ asupra Republicii islamice pentru a-i sista veniturile petroliere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabiei, Teheranul are blocate de Seul 7 miliarde de dolari. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.