Coreea de Sud : Aspectele protocolare și măsurile de securitate ale summitului intercoreean din 27 aprilie, discutate de responsabili de la Seul şi Phenian

Publicat:

Responsabili de la Seul şi Phenian s-au reunit joi pentru a pregăti summitul programat la 27 aprilie între preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, şi care se va desfăşura în partea sud-coreeană a Zonei demilitarizate care separă cele două state vecine, transmite AFP, conform agerpres.

Întâlnirea de joi, care a avut loc tot în partea sud-coreeană a satului de frontieră Panmunjom, s-a referit mai ales la aspectele protocolare şi la măsurile de securitate ale summitului, precum şi la acoperirea mediatică a viitoarei reuniuni la vârf, a indicat preşedinţia sud-coreeană.


Citește și : Consiliul Europei a trimis României recomandările privind protejarea limbilor minorităţilor

Problemele privesc în special modul în care Kim va traversa linia de demarcaţie – pe jos sau într-un vehicul – şi primirea sa oficială.

‘Am avut discuţii sincere timp de patru ore’, a declarat Kwun Hyuk-ki, membru al delegaţiei Seulului, precizând doar că o nouă întâlnire va avea loc la o dată ce urmează să fie stabilită.

Potrivit AFP, este probabil ca părţile să fi discutat joi despre eventuala retransmitere în direct a summitului, ceea ce ar fi o premieră. Precedentele două summituri intercoreene, care au avut loc în 2000 şi 2007, la Phenian, au fost filmate, iar imaginile difuzate ulterior.

Delegaţia sud-coreeană, care a numărat cinci membri, a fost condusă joi de Kim Sang-gyun, înalt responsabil din serviciul de informaţii (NIS), iar cea nord-coreeană, de Kim Chang-son, membru al Comisiei pentru afaceri de stat.

Alte convorbiri sunt prevăzute sâmbătă pe tema stabilirii unei linii telefonice între cei doi lideri coreeni.

Citește și : Italia. Matteo Salvini vrea o guvernare cu M5S

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate”

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate” Ploile au provocat pagube noaptea tercută în UTA Găgăuzia. Potrivit primarului din Ceadîr-Lunga,...

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport)

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport) Încălzirea şi gătitul pe bază de...

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Șeful ONU cere încetarea ‘vărsării de sânge’ în Fâşia Gaza şi Liban

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut sâmbătă încetarea "violenţelor şocante" şi a "vărsării de sânge" în Fâşia Gaza şi Liban, cu două...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.