Cotaţia grâului scade după ce Rusia şi-a reluat participarea la acordul privind coridorul Mării Negre

Publicat:

Cotaţiile futures la grâu au scăzut miercuri, din SUA în Europa, în urma anunţului că Rusia şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, după suspendarea acestuia în weekend, o decizie care ameninţa livrările globale de alimente, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

În jurul orei 11:00 GMT, cel mai tranzacţionat contract la grâu la bursa Chicago Board of Trade (CBOT) a scăzut cu 6%, până la 8,47 dolari per bushel, după avansul înregistrat luni şi marţi, după retragerea Rusiei din acordul privind coridorul Mării Negre.


Citește și : China va încuraja majorarea investiţiilor străine în industrie

Tendinţa a fost urmată şi de alte cereale, cotaţia la porumb a scăzut cu 2,3%, până la 6,81 dolari per bushel, în timp ce cotaţia la soia boabe a înregistrat un declin de 1%, până la 14,33 dolari per bushel.

“Cele mai recente anunţuri reduc riscurile pentru exportatori, deşi încă nu ştim dacă acordul va fi extins, astfel încât incertitudinile se menţin”, a apreciat Arthur Portier, de la compania de consultanţă Agritel.

Cotaţia grâului a scăzut şi în Europa, contractele pentru livrările din decembrie înregistrând miercuri un declin de 4%, la 343,50 euro pe tonă.

Rusia a anunţat miercuri că şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, după ce a primit “garanţii scrise” din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor.

Citește și : Rusia REVINE în acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene

Rusia şi-a suspendat sâmbătă participarea la acest acord, invocând atacul ucrainean cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac în care, potrivit Moscovei, dronele aeriene şi maritime pilotate de la distanţă s-au deplasat prin culoarul securizat destinat navelor ce transportă cereale ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.