StiripesurseRăzboi in UcrainaCreşte bilanţul victimelor în urma atacului rusesc cu drone într-o zonă...

Creşte bilanţul victimelor în urma atacului rusesc cu drone într-o zonă rezidenţială din Sumî

Publicat:

Un atac cu drone lansat de Rusia a făcut cel puţin opt morţi, între care trei cupluri în vârstă, într-o zonă rezidenţială din Sumî, un oraş din estul Ucrainei, a declarat miercuri biroul procurorului ucrainean, citat de AFP.

Pe contul său de Telegram, parchetul din regiunea Sumî a anunţat joi seara că alte două cadavre – cel al unei femei de 37 de ani, mama unei fetiţe rănite în atac, şi al unui bărbat de 74 de ani – au fost descoperite sub dărâmături, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Un bilanţ precedent consemna şase morţi: trei cupluri (trei femei şi trei bărbaţi) cu vârste cuprinse între 61 şi 74 de ani. Alte 12 persoane au fost rănite în acest bombardament, conform parchetului.

“Este o tragedie cumplită. O crimă rusă îngrozitoare”, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe reţelele de socializare. “Este esenţial ca lumea să nu înceteze să pună presiune pe Rusia pentru această teroare”, afirmă el.


“Putin spune că este pregătit de negocieri, dar asta este ceea ce face în realitate. Doar forţa funcţionează împotriva mincinoşilor”, a declarat la rândul său şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sîbiga.

Sumî, un oraş cu peste 255.000 de locuitori înainte de invazia rusă din 2022, este situat aproape de frontiera cu Rusia şi a fost adeseori vizat de atacuri aeriene ruseşti.

Forţele aeriene ucrainene au raportat că Moscova a lansat, în noaptea de miercuri spre joi, atacuri asupra Ucrainei cu 81 de drone, inclusiv Shahed iraniene.

Apărarea antiaeriană a Ucrainei a comunicat că a doborât 37 dintre aceste drone deasupra mai multor regiuni, inclusiv Sumî şi periferia capitalei Kiev. În regiunea sudică Odesa, dronele ruseşti au vizat portul Izmail, unul dintre cele mai importante pentru exporturile ucrainene.

În regiunea Doneţk (est), epicentrul luptelor, bombardamente separate au făcut joi cu un mort şi 12 răniţi, între care doi copii, potrivit autorităţilor locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.