Creştere alarmantă a cazurilor de diabet la nivel mondial

Publicat:

Fiecare ţară din lume se va confrunta cu o creştere a numărului de cazuri de diabet în următorii 30 de ani în absenţa unor acţiuni în acest sens, conform unui nou studiu global, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În prezent, 529 de milioane de oameni din întreaga lume au diabet, potrivit studiului condus de cercetători de la Institutul pentru Metrică şi Evaluarea Sănătăţii din cadrul Universităţii Washington din Statele Unite. Conform proiecţiilor, cifra va creşte de peste două ori, la 1,3 miliarde de persoane până în 2050.


Citeşte şi: Cine va plăti pentru refacerea Ucrainei după atâtea morți și distrugeri? Putin și Rusia trebuie să fie cei care să plătească – Black News

Majoritatea cazurilor sunt diabet de tip 2, forma bolii asociată cu obezitatea şi în mare măsură evitabilă, au spus cercetătorii.

Creşterea prevalenţei la nivel global nu este uniformă: unele ţări şi regiuni sunt deosebit de afectate. Spre exemplu, se preconizează că ratele de prevalenţă vor atinge 16,8% în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu şi 11,3% în America Latină şi Caraibe în 2050, comparativ cu aproximativ 9,8% la nivel global. În prezent, prevalenţa este de 6,1%. Însă fiecare ţară va fi afectată, potrivit oamenilor de ştiinţă.

“Rata rapidă cu care diabetul creşte nu este doar alarmantă, ci şi o provocare pentru fiecare sistem sanitar din lume”, a declarat Liane Ong, autoare principală a studiului. Ea a subliniat că diabetul este asociat cu o serie de afecţiuni cardiologice şi cu accidentul vascular cerebral.

Numărul tot mai mare de persoane cu diabet este pe de o parte determinat de obezitatea în creştere şi, pe de alta, de schimbările demografice: prevalenţa este mai mare în rândul adulţilor vârstnici, potrivit studiului.

Citeşte şi: Cu părere de rău, America: India nu-ți va fi niciodată aliat – Black News

Datele din 204 ţări nu iau în considerare impactul pandemiei de COVID-19, deoarece acele cifre nu erau încă disponibile, au notat cercetătorii.

Studiul, finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, face parte dintr-o serie mai extinsă despre diabet, publicată joi în jurnalul medical Lancet. Demersul face apel la sporirea strategiilor de gestionare mai eficiente şi la creşterea gradului de conştientizare asupra inegalităţii, majoritatea pacienţilor cu diabet trăind în ţări cu venituri medii şi mici unde nu pot avea acces la un tratament adecvat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei „La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.