StiripesurseSintezeCreştere de 600% a numărului de cazuri de COVID-19 în iunie...

Creştere de 600% a numărului de cazuri de COVID-19 în iunie în Irak

Publicat:

O deputată irakiană a murit vineri din cauza noului coronavirus, a anunţat agenţia oficială de presă din Irak, ţară unde numărul cazurilor de COVID-19 a crescut cu 600% în iunie, conform unei organizaţii neguvernamentale, potrivit AFP, scrie agerpres.

Ghida Kambach, deputată în vârstă de 46 de ani din provincia Diyala, la est de Bagdad, este primul membru al Parlamentului care moare din cauza Covid-19, însă cel puţin 20 dintre colegii săi au fost deja infectaţi cu virusul, a afimat recent preşedintele legislativului, Mohammed al-Halboussi.

Citește și : Sora liderului de la Phenian se bagă tot mai mult în politica externă: Ce rost mai are un summit cu americanii?

Irakul a rămas mult timp puţin afectat de pandemie, dar în iunie, conform ONG-ului International Rescue Committee (IRC), numărul cazurilor de coronavirus a crescut cu 600%, printre care şi sute de medici infectaţi.

Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri că a înregistrat circa 70.000 de contaminări, dintre care aproape 3.000 de decese, în timp ce aproximativ 40.000 de persoane s-au vindecat.


În contextul în care spitalele sunt aproape de saturaţie, spaţiile imense ale Târgului Internaţional de la Bagdad au fost echipate cu paturi de spital şi numeroase hoteluri găzduiesc familii în carantină.

Într-o ţară cu deficit cronic de medici, medicamente şi paturi de spital, numeroase înregistrări video circulă pe reţelele de socializare care arată în special spitale din provincia sudică Dhi Qar fără suficient oxigen pentru a ajuta pacienţii, rudele unora dintre ei năpustindu-se asupra cadrelor medicale şi agresând cel puţin o femeie doctor.

În contextul furiei din ţară, Ministerul Sănătăţii a trimis imediat butelii de oxigen în această provincie, unul dintre bastioanele revoltei populare din octombrie anul trecut, unde manifestanţii continuă să denunţe proasta administrare a autorităţilor.

Ministrul Sănătăţii, Hassan Salman, s-a aflat vineri la Al Diwaniyah, o altă provincie din sud pentru a vizita spitale.

Citește și : Columbia a pierdut 159.000 de hectare de pădure în 2019

Din martie, diferite avioane cu ajutoare au aterizat în Irak, aducând teste, materiale de protecţie şi sute de butelii de oxigen.

Epidemia de COVID-19 este extrem de îngrijorătoare în Irak cu atât mai mult cu cât această ţară, al doilea producător din OPEP, trăieşte cea mai mare criză economică din istoria sa recentă, iar izolarea privează milioane de irakieni de venituri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.