StiripesurseSocialCreștinii ortodocși de rit vechi marchează Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Creștinii ortodocși de rit vechi marchează Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Publicat:

Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în tradiția populară sub numele de Vovidenie sau Ovidenie, una dintre cele mai importante sărbători împărătești din perioada postului Crăciunului. Cu acest prilej, credincioșii participă la slujbe și se roagă, iar cei care postesc au dezlegare la pește și un pahar de vin.

Sărbătoarea amintește de momentul în care Fecioara Maria, la vârsta de trei ani, a fost dusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim, pentru a fi închinată slujirii lui Dumnezeu. Evenimentul este considerat un simbol al împlinirii rugăciunilor și al dăruirii totale față de credință.

În tradiția populară, această zi este asociată cu lumina și protecția casei. Oamenii aprind lumânări și lasă candela aprinsă peste noapte, în credința că astfel vor alunga răul și vor aduce liniște și binecuvântare în gospodărie. De asemenea, în unele regiuni, ușile și ferestrele sunt unse cu usturoi pentru protecție, iar familiile fac pomeni pentru cei decedați.

Potrivit credințelor populare, vremea din ziua de Ovidenie ar putea prevesti cum va fi anul următor: un cer senin ar anunța o vară secetoasă, norii ar putea indica apariția bolilor, iar ninsoarea ar fi semn de iarnă grea.

Această sărbătoare este percepută de mulți credincioși ca având valențe speciale, în care se pot face previziuni despre sănătate, noroc și bunăstarea gospodăriei. Respectarea tradițiilor legate de această zi este considerată un semn al belșugului și protecției divine pentru anul care urmează.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.