Mihail Cebotari, învinuit de omorul lui Sergiu Oală, tânărul de 20 de ani ascuns pe un câmp din raionul Fălești, își va petrece următorii 17 ani după gratii pentru omor intenționat.
Citește și: Angajarea persoanelor condamnate va fi facilitată
Potrivit NORDINFO, sentința a fost menținută de Curtea de Apel Nord, după contestarea deciziei Judecătoriei Bălți, sediul Fălești.
Sergiu Oală, originar din Bălți, a fost dat dispărut pe 22 septembrie 2024, după ce a plecat de acasă spre raionul Fălești și nu a mai revenit. Peste mai bine de o lună, cadavrul tânărului a fost găsit în stare de putrefacție, iar 13 persoane au fost reținute.
Oamenii legii au stabilit atunci că învinuiții au atras victima, propunându-i să ia parte în diverse scheme infracționale cu scop de a obține mijloace bănești. Discuțiile au generat într-un conflict, iar tânărul a fost omorât.
Pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspecții, în mod organizat, au ascuns cadavrul într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Călinești, dar și mijlocul de transport cu toate bunurile acestuia.












