Crimele jihadiştilor din Mali au fost ‘rodul neglijenţei colonizatorilor francezi’

Publicat:

Distrugerea de mausolee la Timbuktu, legendarul oraş-sanctuar din Mali, este rodul neglijenţei colonizatorilor francezi, a afirmat luni avocat unui jihadist judecat pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI) de la Haga relatează AFP, potrivit agerpres.

Un val de distrugeri s-a abătut în 2012-2013, sub jugul jihadiştilor, asupra oraşului fondat între secolele V-XII de triburi ale tuaregilor şi supranumit “Perla deşertului” sau “oraşul celor 333 de sfinţi”, după numărul de înţelepţi musulmani îngropaţi aici.


Citeşte şi: UK impune noi sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

“Evenimentele anului 2012 sunt rodul corupţiei şi al neglijenţei colonizatorilor francezi”, a declarat în faţa judecătorilor CPI Melinda Taylor, avocata lui Al Hassan Ag Abdoul Aziz Ag Mohamed Ag Mahmoud, zis şi Al Hassan. Cetăţean al Mali în vârstă de 44 de ani şi tatăl a cinci copii, acesta este judecat la CPI pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, fiind acuzat de tortură, violuri, sclavie sexuală şi distrugerea de mausolee la Timbuktu.

“Statul Mali a fost o ficţiune creată de colonizatorii francezi, care a existat pe hârtie, dar niciodată în realitate”, a continuat avocata.

Francezii “au lăsat nordul ţării să se descurce singur”, şi să facă acest lucru conform practicilor tribale şi religioase, a adăugat ea.

“Întrebarea nu este dacă au fost comise aceste crime la Timbuktu, ci dacă această persoană din faţa dvs trebuie să poarte responsabilitatea acestor crime”, a mai spus avocata lui Al Hassan, susţinând că acesta nu trebuie condamnat “pentru că s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit şi pentru apartenenţa sa etnică”.

Citeşte şi: 60 de morţi într-o şcoală bombardată din estul Ucrainei – Black News

Al Hassan “era religios, dar nu extremist”, mergea la concerte la Timbuktu şi “flirta cu fete”, a mai argumentat Taylor.

Potrivit acuzării, Al Hassan, al cărui proces s-a deschis în 2020, a fost o figură-cheie a poliţiei islamice şi sistemului judiciar instaurate de jihadişti în nordul Mali în 2012.

Este al doilea jihadist din Mali judecat la CPI pentru distrugerea de sanctuare la Timbuktu, sit înscris de UNESCO în Patrimoniul mondial al umanităţii. În 2016, CPI l-a condamnat pe Ahmad Al Faqi Al Mahdi la 9 ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.