StiripesurseExterneCriminal din Rusia, prins în România: Interpolul a intrat pe fir

Criminal din Rusia, prins în România: Interpolul a intrat pe fir

Publicat:

Criminal din Rusia, prins în România: Interpolul a intrat pe fir

Un bărbat din Republica Moldova, condamnat la 15 ani de închisoare pentru crimă şi căutat de autorităţile din Rusia, a fost depistat de autorităţi în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa.

“În data de 6 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă Interpol cu menţiunea persoană urmărită internaţional în vederea arestării, emisă de autorităţile din Rusia, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de crimă pe teritoriul acestui stat”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, relatează Agerpres.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui în vederea luării măsurilor legale.


Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.