StiripesurseȘtirile zileiCriza din Venezuela: Guaido atrage atenţia că nu se va lăsa...

Criza din Venezuela: Guaido atrage atenţia că nu se va lăsa intimidat, după arestarea şefului său de cabinet

Publicat:

Opozantul venezuelean Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar cu susţinerea SUA de la sfârşitul lunii ianuarie, a atras atenţia joi că nu se va lăsa “intimidat”, după arestarea celui mai apropiat colaborator al său, relatează AFP, scrie Agerpres.

“Vor să mă intimideze? Însă nu pot să ne caute pe toţi. Vor să vină să mă prindă? Să vină, însă nu vor putea să ne devieze de la drumul pe care suntem pe cale să îl trasăm”, a declarat Guaido în faţa presei, calificând arestarea “şefului său de cabinet”, deputatul de opoziţie Roberto Marrerro, ‘josnică’ şi ‘grosieră’.

Citește și : Irak: Bilanţul scufundării unui feribot în râul Tigru a urcat la 71 de morți

Potrivit lui Guaido, guvernul lui Nicolas Maduro, pe care îl sfidează de la 23 ianuarie, “îşi expune slăbiciunea mizând pe teamă” şi pe “demobilizarea” opoziţiei.

“Pentru că nu îl pot ataca pe preşedintele desemnat (el însuşi – n.r.), ei îi atacă pe apropiaţii săi. Însă vom continua, puţin contează ce se întâmplă, nu vom schimba calea şi nici voinţa poporului”, a declarat el.


În opinia lui Guaido, autorităţile încearcă “să genereze ideea” că şi el ar putea fi arestat alături de alţi responsabili ai opoziţiei. Însă Maduro “nu are această putere”, a mai spus el, în timpul unei acţiuni de distribuire de hrană într-un centru de caritate.

Agenţi ai serviciului de informaţii (Sebin) l-au arestat pe Roberto Marrero în locuinţa sa în plină noapte după ce i-au răscolit casa şi i-au spart uşa, a constatat AFP.

Citește și : Mecanismul consolidat de protecţie civilă UE a intrat în vigoare

În timpul arestării sale, Roberto Marrero i-a acuzat pe membrii Sebin că “au depus în locuinţa sa două arme şi o grenadă”, a spus un deputat din vecinătate, Sergio Vergara. Acesta a precizat că şi domiciliul său a fost vizitat de serviciile secrete, care l-au supus unor rele tratamente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.