StiripesurseȘtirile zileiCriza din Venezuela: Maduro ordonă creşterea efectivelor miliţiei civile cu...

Criza din Venezuela: Maduro ordonă creşterea efectivelor miliţiei civile cu un milion de membri

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a ordonat sâmbătă extinderea miliţiei civile cu un milion de membri, iar liderul opoziţiei Juan Guaido a vizitat statul vestic Zulia, afectat de o pană de curent, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Guaido, liderul opoziţiei şi preşedintele parlamentului, care s-a autoproclamat preşedintele legitim al Venezuelei, a cerut armatei să îl abandoneze pe Maduro în urma unui colaps economic care a fost înrăutăţit de mai multe pene de curent în ultima lună.

Citește și : Sudan: Noul şef al consiliului militar și-a format ‘echipa’

Miliţia civilă, creată în 2008 de fostul preşedinte Hugo Chavez, răspunde în faţa preşedinţiei şi vine în completarea forţelor armate.

Maduro, care îl numeşte pe Guaido marioneta SUA, a declarat că doreşte să ridice numărul membrilor miliţiei până la trei milioane până la sfârşitul anului. Maduro i-a încurajat să se implice producţia agricolă.


Lipsa alimentelor şi a medicamentelor a determinat peste trei milioane de venezueleni să emigreze în ultimii ani.

„Cu puştile pe umeri, fiţi pregătiţi să apăraţi ţara şi să săpaţi pentru a planta seminţele care vor aduce mâncare comunităţii”, a afirmat Maduro în faţa a mii de membri ai miliţiei adunaţi la capitala Caracas.

Până acum, armata a rămas fidelă preşedintelui în ciuda ofertei lui Guaido de a oferi amnistie membrilor armatei care trec de partea sa. Sute de soldaţi au fugit în Columbia.

Deşi electricitatea a revenit la Caracas, administraţia lui Maduro oferă curent electric cu raţia în restul ţării.

Guaido călătoreşte în ţară pentru a obţine susţinerea poporului. În statul Zulia, unde se află al doilea oraş ca mărime al Venezuelei, Guaido a afirmat: „Suntem aici să verificăm situaţia, suferinţa voastră. Dar Zulia o să se ridice”.

Citește și : Trei morţi şi trei răniţi într-o coliziune pe un aeroport din Nepal, în apropierea Muntelui Everest

Sâmbătă, doi angajaţi ai băncii centrale din Venezuela care au fost arestaţi după ce s-au întâlnit cu Guaido au fost eliberaţi, conform grupării pentru drepturile omului, Penal Forum.

Grupările pentru drepturile omului susţin că autorităţile din Venezuela au arestat peste 1.000 de persoane după demonstraţiile anti-guvern din ianuarie. Şeful staff-ului lui Guaido a fost arestat luna trecută.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.