StiripesursePoliticăCriza politică în Kuweit după o nouă dizolvare a Parlamentului

Criza politică în Kuweit după o nouă dizolvare a Parlamentului

Publicat:

Emirul Kuweitului, Nawaf al-Ahmad al-Sabah, a dizolvat, luni, parlamentul şi a convocat noi alegeri parlamentare în bogatul stat petrolier din Golf, care se află de mai mulţi ani într-o criză profundă între puterea executivă şi cea legislativă, care subminează speranţele de reformă, transmite France Presse, potrivit agerpres.

În martie, Curtea Constituţională invalidase alegerile parlamentare de anul trecut, câştigate de opoziţie, şi impusese reinstaurarea legislaturii anterioare din 2020, într-un nou episod al harababurii politice care paralizează ţara, unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume.

Citește și : G7 a convenit să ceară reducerea consumului de gaze şi creşterea energiei electrice

Anunţul a fost făcut de prinţul moştenitor Mechaal al-Ahmad al-Jaber al-Sabah, într-un discurs difuzat de televiziunea de stat. Emirul în vârstă de 85 de ani, rămâne în afara vieţii politice în favoarea prinţului moştenitor.

La 9 aprilie, premierul Ahmad Nawaf al-Ahmad Al-Sabah formase cel de-al şaptelea guvern din Kuweit în trei ani, precedentul demisionând la începutul acestui an, la doar trei luni de la preluarea mandatului.


Spre deosebire de alte ţări din Golf, Kuweitul are o viaţă politică vibrantă, atât parlamentarii, cât şi societatea civilă confruntându-se în mod regulat cu autorităţile. Cu toate acestea, familia conducătoare Al-Sabah deţine în continuare cea mai mare parte a puterii, portofoliile regale fiindu-i încredinţate în mod sistematic.

Citește și : Polonia interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

Instabilitatea politică a Kuweitului a diminuat apetitul investitorilor şi a împiedicat reformele în această ţară bogată, care se străduieşte să îşi diversifice economia în acelaşi mod ca şi puternicii săi vecini saudiţi, qatarezi şi emiratezi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.