StiripesurseȘtirile zileiRepublica Democrată Congo : Criza umanitară se deteriorează (Uniunea Europeană)

Republica Democrată Congo : Criza umanitară se deteriorează (Uniunea Europeană)

Publicat:

Criza umanitară se deteriorează în Republica Democrată Congo (RDC), şi-a exprimat duminică îngrijorarea Uniunea Europeană, care urmează să co-prezideze în aprilie o conferinţă a donatorilor la care Kinshasa refuză să participe, spunând că poziţia comunităţii internaţionale este prea alarmistă, potrivit AFP, potrivit agerpres.

“Deteriorarea crizei în Republica Democrată Congo îngrijorează profund Uniunea Europeană”, a declarat, într-o conferinţă de presă la Goma (est), comisarul UE pentru ajutor umanitar, Christos Stylianides, care va încheia luni la Kinshasa o vizită de trei zile în RDC.

Citește și : Liderul catalan Carles Puigdemont a fost reţinut în Germania

“Situaţia umanitară se agravează în fiecare zi. Am văzut suferinţe enorme, nevoi umanitare enorme”, a adăugat Stylianides, care s-a întâlnit la Bukavu şi Goma cu victime ale unor grupuri armate şi cu miliţii active în cele două provincii din regiunea Kivu.

Stylianides urmează să se întâlnească luni la Kinshasa cu oficiali congolezi, printre care şi ministrul afacerilor externe. El a afirmat că “va încerca să îi convingă de necesitatea” de a participa la conferinţa de la Geneva din 13 aprilie.


Co-organizată de UE şi ONU, această conferinţă vrea să strângă donaţii de 1,7 miliarde de dolari pentru a finanţa acţiunea umanitară din RDC.

Kinshasa a transmis vineri că nu doreşte să participe la această conferinţă, spunând că nivelul crizei nu este atât de mare pe cât susţine ONU, care a clasat această ţară printre cele care au nevoie urgentă de ajutor.

Citește și : Barack Obama : Coreea de Nord reprezintă „o ameninţare reală”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.