StiripesurseȘtirile zileiCriză umanitară în Columbia: Mii de civili au fugit de teama...

Criză umanitară în Columbia: Mii de civili au fugit de teama confruntărilor dintre gherila ELN şi miliţia traficanţilor de droguri

Publicat:

Cel puţin 2.160 de persoane şi-au părăsit locuinţele, iar alte 680 s-au izolat, de teama confruntărilor dintre gherila Armatei de Eliberare Naţională (ELN) şi miliţia traficanţilor de droguri, într-o regiune din nord-vestul Columbiei, strategică pentru exportul cocainei, a declarat sâmbătă o agenţie ONU, transmite AFP, potrivit agerpres.

Peste 2.800 de civili, indigeni şi afro-columbieni, se confruntă cu o “criză umanitară şi o situaţie complexă de securitate” din cauza prezenţei miliţiei de Auto-apărare Gaitaniste din Columbia (AGC) într-o zonă rurală a municipalităţii Alto Baudo din departamentul Choco, a informat, într-un comunicat, Oficiul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (Ocha).

Citește și : Suspectul atacului cu cuţit de la Haga a fost prins şi arestat

Comunităţile locale se tem de “confruntările cu alte grupuri armate prezente în această zonă (ELN)”, a continuat filiala locală a Ocha.

Grav afectat de conflictul armat columbian, departamentul Choco deţine plantaţii extinse de coca, materia primă pentru cocaină, şi este poziţionat strategic pentru exportul de droguri către Statele Unite prin Oceanul Pacific.


În Choco violenţele au determinat strămutarea a 21.100 de persoane în perioada 2017 – 2018, potrivit registrului oficial al victimelor conflictului armat care sfâşie Columbia de mai bine de jumătate de secol.

Considerată a fi ultima gherilă a ţării de la dezarmarea Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), care au semnat un acord de pace cu guvernul în 2016, ELN are aproximativ 2.300 de combatanţi şi o reţea extinsă de sprijin în zonele urbane.

Citește și : Rusia a efectuat un test cu rachetă Kinjal în zona Arcticii

Apărută în 1964 şi inspirată de ideile revoluţionarului Ernesto ‘Che’ Guevara, această rebeliune operează în 10% din cele 1.100 de municipalităţi din Columbia, potrivit unor studii independente.

AGC reprezintă braţul armat al Clanului Golfului, principala reţea de traficanţi de droguri din Columbia, provenind din demobilizarea miliţiilor paramilitare de extremă dreaptă care a avut loc în 2006.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.