StiripesursePoliticăCrizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

Publicat:

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, afirmă că modelul economic bazat pe utilizarea resurselor energetice gratuite în regiunea separatistă transnistreană nu este sustenabil, iar situațiile de urgență în domeniul energetic nu reprezintă un fenomen nou. Potrivit oficialului, actualele dificultăți au o cauză tehnică, legată de schimbarea agentului de plată, și nu una politică, transmite IPN.

Valeriu Chiveri a explicat că astfel de crize se pot repeta la intervale de câteva luni, întrucât agentul de plată poate fi modificat în funcție de regimul de sancțiuni impus de Uniunea Europeană. În același timp, vicepremierul a dat asigurări că nivelul de gaze naturale necesar pentru populație, destinat consumului social și casnic, este garantat.

Oficialul a mai menționat că propunerea Guvernului Republicii Moldova, susținută de partenerii europeni, privind un model transparent de gestionare a livrărilor de gaze nu a fost acceptată de toate părțile implicate. Totodată, Chiveri a subliniat că ajutorul financiar de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană rămâne disponibil și poate fi utilizat în situații de urgență, cu acordul autorităților locale.

Între timp, așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a propus instituirea stării de urgență în economie în regiunea transnistreană. Potrivit acestuia, motivul ar fi „încetinirea ritmului operațiunilor de decontare pe teritoriul Uniunii Europene”. Prioritară ar urma să fie asigurarea încălzirii pentru populație, în timp ce furnizarea gazelor pentru industrie ar putea fi limitată.

Decizia privind instituirea stării de urgență nu a fost, deocamdată, aprobată, iar ședința așa-zisului Soviet Suprem urmează să fie stabilită.


Citeşte şi:  Cetățenii pot verifica online adresa de domiciliu sau reședința temporară

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Accelerarea reformelor structurale va spori potențialul de creștere economică al Republicii Moldova, va stimula productivitatea și va contribui la creșterea nivelului de trai, se...

Vladimir Plahotniuc, din nou în fața instanței în dosarul „Frauda bancară”

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost prezent astăzi în instanță în dosarul cunoscut generic drept „Frauda bancară”, ajuns la faza de...

SUA pregătesc noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Vladimir Putin respinge planul de pace cu Ucraina

Statele Unite iau în considerare o nouă rundă de sancțiuni împotriva sectorului energetic al Rusiei, pentru a crește presiunea asupra Moscovei în cazul în...

Guvernul extinde finanțarea pentru Proiectul V de reabilitare a drumurilor din Moldova

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința de astăzi, inițierea negocierilor și semnarea Acordului de modificare nr. 1 la Acordul de împrumut cu Banca...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.