Croaţia a ridicat starea de alertă a armatei sale pe fondul temerilor că invazia Rusiei în Ucraina ar putea destabiliza Balcanii, a avertizat luni premierul Andrej Plenkovic, potrivit agerpres.
”Armata croată şi-a ridicat nivelul de alertă în faţa acestor evenimente globale şi urmărim în mod special toate evoluţiile din vecinătatea noastră”, a declarat Plenkovic pentru presa croată, referindu-se la atacul rusesc de joi asupra Ucrainei.
Citește și: Stoltenberg: NATO este de acord să continue să se coordoneze cu guvernele occidentale în privinţa Ucrainei
Întrebat dacă se teme de o destabilizare a situaţiei din Kosovo, care a obţinut independenţa faţă de Serbia în 2008 şi a cărui suveranitate nu este recunoscută nici de Belgrad, nici de Moscova, Plenkovic a declarat că atacul rusesc a schimbat totul.
”Urmărim totul, o mare accelerare a istoriei este în curs de desfăşurare. Totul este diferit de la 24 februarie (ziua atacului rusesc asupra Ucrainei). Vom urmări cu mare atenţie evoluţiile din vecinătatea noastră”, a explicat el, citat de EFE.
Citește și: Cavusoglu: Turcia interzice accesul în Bosfor şi Dardanele a navelor de război
Potrivit unor analişti regionali, Rusia ar putea acum să-şi incite aliaţii sârbi din Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo să provoace tulburări.












