StiripesurseJustiţieCSJ permite anchetarea a patru judecători pentru îmbogățire ilicită!

CSJ permite anchetarea a patru judecători pentru îmbogățire ilicită!

Publicat:

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a finalizat examinarea cauzelor de contencios administrativ privind anularea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care s-a permis efectuarea unor acțiuni de urmărire penală împotriva mai multor judecători. Instanța de recurs a confirmat legalitatea deciziilor CSM, constatând că acestea au fost adoptate în mod proporțional și justificat.

„Au fost admise recursurile declarate de către Consiliul Superior al Magistraturii și Procuratura Generală, fiind casate hotărârile instanței de fond. Astfel, au fost pronunțate hotărâri noi, prin care cererile de chemare în judecată ale judecătorilor vizați au fost respinse ca fiind neîntemeiate”, precizează CSJ.

Decizia CSJ: norme interpretate greșit de instanța de fond

În motivarea deciziei, Curtea Supremă a stabilit că instanța de fond a interpretat eronat legislația aplicabilă, utilizând dispozițiile generale ale Codului Administrativ fără a ține cont de prevederile speciale ale Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legii privind statutul judecătorului. Potrivit CSJ, aceste acte normative reglementează clar competențele și procedurile aplicabile în astfel de cazuri, având prioritate față de normele generale.

Cine sunt judecătorii vizați?


Presa a relatat că dosarul vizează patru foști judecători acuzați de îmbogățire ilicită:

• Alexandru Gheorghieș, fost magistrat al Curții de Apel Bălți,

• Tatiana Avasiloaie, fostă judecătoare,

• Ion Druță, ex-președintele Curții Supreme de Justiție,

• Oleg Sternioală, fost judecător al Curții Supreme de Justiție.

Prin această decizie, investigațiile împotriva celor patru magistrați pot continua.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.