StiripesurseȘtirile zileiCSP a aplicat mustrare unui procuror pentru abateri grave

CSP a aplicat mustrare unui procuror pentru abateri grave

Publicat:

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis astăzi aplicarea sancțiunii disciplinare sub formă de mustrare procurorului Sergiu Gorodinschi, în urma constatării unor abateri grave care au dus la încălcarea drepturilor fundamentale ale unui cetățean, comunică Moldpres.

Potrivit CSP, cazul vizează reținerea și punerea sub învinuire a unei persoane pentru o faptă comisă într-o perioadă în care aceasta nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova. Ulterior, după identificarea autorului real al infracțiunii, persoana a fost eliberată și scoasă de sub urmărire penală.

Citeşte şi: Prețul motorinei ar putea crește și cu 3 lei – Stiripesurse.md

Cu toate acestea, din cauza unor acțiuni și inacțiuni ale procurorului, inclusiv întârzierea aducerii la cunoștință a învinuirii, examinarea tardivă a materialelor și transmiterea cu întârziere a revocării măsurii preventive, persoana a fost menținută nejustificat în stare de reținere și ulterior împiedicată să părăsească țara.

CSP a constatat că aceste deficiențe au fost rezultatul unei neglijențe grave, care a condus la încălcarea dreptului la libertate și la libera circulație.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.