StiripesurseCultură și MediaDiverseCu ce medicamente și în ce fel interferează cafeaua

Cu ce medicamente și în ce fel interferează cafeaua

Publicat:

Specialiștii în domeniul sănătății avertizează că, deși cafeaua de dimineață poate părea inofensivă, ea poate interacționa cu anumite medicamente în moduri care pot reduce eficiența pastilelor sau potența efectele secundare.

În cazul în care luăm medicamente, ar trebui să știm că impactul acesteia asupra organismului depășește cu mult un impuls energetic rapid de care avem nevoie. E drept că și ceaiul conține cofeină, dar nu în aceleași concentrații precum cafeaua, așa că riscurile sunt cu mult mai mici, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

În cazul în care luăm medicamente pentru răceală și gripă, ar trebui să știm că pseudoefedrina, un decongestionant care se găsește în acestea, este și ea un stimulent. Atunci când sunt luate împreună, efectele pot fi amplificate, putând duce la stări de nervozitate sau agitație, dureri de cap, ritm cardiac accelerat și insomnie, explică experții pentru Science Alert.

Unele studii sugerează, de asemenea, că asocierea cofeinei cu pseudoefedrina poate crește glicemia și temperatura corpului.


În plus, multe medicamente pentru răceală conțin deja cofeină adăugată, ceea ce crește și mai mult aceste riscuri.

Nici cu medicamente pentru ADHD nu ar trebui asociată cofeina și nici cu cele pentru astm, cum ar fi teofilina, care are o structură chimică similară cu cofeina. Utilizarea lor împreună poate crește riscul de efecte secundare precum bătăile rapide ale inimii și perturbarea somnului.

Cafeaua poate sta, de asemenea, în calea levotiroxinei, tratamentul standard pentru o tiroidă subactivă. Studiile arată că un consum de cofeină prea devreme după administrarea levotiroxinei poate reduce absorbția acesteia cu până la 50%.

Cofeina accelerează motilitatea intestinală, oferind medicamentului mai puțin timp pentru a fi absorbit. Dacă absorbția este afectată, simptomele hipotiroidismului – inclusiv oboseala, creșterea în greutate și constipația – pot reveni, chiar dacă medicamentul este luat corect.

Cofeina nu este indicată nici atunci când se administrează medicamente antidepresive, pentru că reduce absorbția acestora, făcându-le mai puțin eficiente.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Unele analgezice fără prescripție medicală, cum ar fi cele care conțin aspirină sau paracetamol, includ adaos de cofeină. Cafeaua poate accelera rapiditatea cu care aceste medicamente, mai ales cele pe bază de aspirină, sunt absorbite. Deși acest lucru poate ajuta analgezicele să acționeze mai rapid, ar putea, de asemenea, să crească riscul de efecte secundare, cum ar fi iritarea sau sângerarea stomacului, în special atunci când sunt combinate cu alte surse de cofeină.

Cofeina poate crește temporar tensiunea arterială și ritmul cardiac, până la trei-patru ore după consum. Pentru persoanele care iau medicamente pentru tensiunea arterială sau medicamente care controlează ritmurile cardiace neregulate (aritmii), acest lucru poate contracara efectele dorite ale medicamentelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.