Cuba denunță ‘neglijența’ americanilor după atacul asupra ambasadei sale din SUA

Publicat:

Cuba a denunţat marţi “neglijenţa” autorităţilor americane, care nu au împiedicat un bărbat să deschidă focul, săptămâna trecută, asupra ambasadei sale la Washington, afirmând că atacatorul are legături cu organizaţii anticastriste din Florida, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Bărbatul, identificat ulterior de poliţia americană ca fiind Alexander Alazo, un cubanez de 42 de ani rezident în Statele Unite din 2010, are legături cu un “centru religios” din Miami frecventat de persoane “cunoscute pentru atitudinea lor favorabilă agresivităţii, ostilităţii, violenţei şi extremismului faţă de Cuba”, a afirmat ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, într-o conferinţă de presă.


Citește și: Comisia Europeană recomandă redeschiderea graduală a frontierelor

Şeful diplomaţiei cubaneze a difuzat şi o înregistrare a camerelor de supraveghere ale ambasadei în care se vede cum un bărbat înarmat cu o puşcă trage asupra clădirii ambasadei, în noaptea de 29 spre 30 aprilie, înainte de a fi arestat.

În urma incidentului, care s-a soldat cu pagube materiale, dar nu a făcut victime, Alazo a fost inculpat pentru atac “cu intenţia de a ucide”. Havana susţine în schimb că a fost vorba de un “atac terorist”, care survine într-un context în care relaţiile diplomatice bilaterale s-au deteriorat drastic, după apropierea din timpul preşedinţiei lui Barack Obama.

Potrivit lui Rodriguez, în centrul religios Doral Jesus, Alazo l-a cunoscut pe pastorul Frank Lopez, “un individ cu strânse legături cu senatorul Marco Rubio” şi deputatul Mario Diaz Balart, amândoi republicani şi critici la adresa guvernului de la Havana.

La acelaşi centru, vicepreşedintele american Mike Pence a pronunţat în 2019 “un discurs de o ostilitate făţişă faţă de Cuba”, a menţionat ministrul cubanez.

“Invit Statele Unite să explice ce ştiu despre aceste legături” între Alazo şi “cei care susţin actualul guvern american, dar care incită la violenţă şi ură împotriva Cubei”, a subliniat Rodriguez, îndemnând Washingtonul să procedeze la o “anchetă exhaustivă”.

Ambasada SUA din Cuba a indicat că are loc o anchetă, sub supervizarea Serviciului de securitate diplomatică şi a Secret Service, însărcinat cu protecţia personalităţilor.

Citește și: Democrații americani prezintă un plan de asistență de 3.000 de miliarde de dolari

Presa americană a relatat că atacatorul era cunoscut în SUA ca având probleme mintale şi le-a declarat autorităţilor locale că este urmărit de organizaţii criminale cubaneze. Acest comportament ar fi trebuit să stârnească preocupare la Washington, dar “s-a dat dovadă de neglijenţă”, a susţinut Rodriguez.

“Dacă Alazo a acţionat din ură, se poate spune că această ură a fost provocată de discursul agresiv al guvernului american” de la instalarea la putere a lui Donald Trump, a mai spus şeful diplomaţiei cubaneze. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.