StiripesurseȘtirile zileiCuba începe vaccinarea copiilor între 2 şi 18 ani

Cuba începe vaccinarea copiilor între 2 şi 18 ani

Publicat:

Cuba a lansat vineri o campanie naţională de vaccinare împotriva coronavirusului la copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între doi şi 18 ani, condiţie stabilită de guvernul comunist înainte de redeschiderea şcolilor, notează AFP, potrivit agerpres.

Dacă şi alte ţări, ca Venezuela şi China, şi-au anunţat intenţia de a vaccina şi copiii, Cuba, care se confruntă cu o creştere a cazurilor suprasolicitând sistemul de sănătate, este prima care a făcut acest lucru.

Citeşte şi: O nouă variantă de coronavirus a fost descoperită în Africa de Sud. Mutaţiile sale sunt încă sub lupa cercetătorilor – Black News

Această campanie, efectuată cu vaccinurile cubaneze Abdala şi Soberana, are în vedere iniţial adolescenţii cu vârsta de 12 ani şi peste, înainte de a fi extinsă la copiii cu vârste cuprinse între doi şi 11 ani cu începere din 15 septembrie.

“Am vrut mereu să mă vaccinez” împotriva COVID-19, a declarat pentru AFP Laura Lantigua, 17 ani, care a venit să primească prima dintre cele trei injecţii prevăzute la liceul Saul Delgado, din cartierul Vedado, la Havana.


În urmă cu câteva zile, şcoala sa i-a avertizat pe elevi prin intermediul reţele sociale: “ne-au spus orarul şi centrul unde trebuie să mergem”.

La faţa locului, medicii “ne-au măsurat tensiunea arterială şi temperatura, ne-au auscultat şi apoi am fost vaccinaţi”, după care a trebuit “să aşteptăm o oră, pentru a vedea dacă avem vreo reacţie”. Dar “mă simt bine”, a afirmat ea.

“Este într-adevăr o experienţă bună”, a adaugat Ronald Martinez care tocmai a împlinit 18 ani: “Simţi că, vaccinându-te, poţi avea din nou o viaţă socială, poţi regăsi relaţiile pe care le-ai pierdut în urmă cu aproape doi ani”.

Şi să revii la cursuri: şcolile din toată ţara au fost închise din martie 2020 şi au fost redeschise doar pentru câteva săptămâni, la sfârşitul anului, înainte de a se închide din nou în ianuarie.

Elevii şi studenţii au trebuit să urmeze cursurile prin intermediul televiziunii şi vor trebui să o facă din nou de luni, ziua reînceperii şcolii în Cuba.

Guvernul cubanez a decis că şcolile nu se vor redeschide înainte de a vaccina toţi copiii din ţară: odată ce campania s-a încheiat, intenţionează să redeschidă instituţiile treptat, în octombrie şi noiembrie.

Citeşte şi: Biden scoate din arhiva secretă documente clasificate privind 9/11 – Black News

Vineri seară, agenţia de reglementare a medicamentelor (Cecmed) a anunţat că a autorizat utilizarea de urgenţă a vaccinului Soberana 2, unul dintre vaccinurile utilizate în această campanie, pentru copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între doi şi 18 ani.

Insula cu 11,2 milioane de locuitori a acumulat 672.599 de cazuri, dintre care 5.538 de decese. La începutul lui august, 95.100 de minori cubanezi au contractat COVID-19 şi şapte au murit din cauza acestuia.

Compoziţia vaccinurilor cubaneze, care nu sunt recunoscute de OMS, se bazează pe o proteină recombinantă, aceeaşi tehnică utilizată de compania americană Novavax. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.