StiripesurseȘtirile zileiCuba va începe să-şi vaccineze populaţia cu seruri dezvoltate pe teritoriul...

Cuba va începe să-şi vaccineze populaţia cu seruri dezvoltate pe teritoriul său

Publicat:

Cuba va începe de săptămâna viitoare să-şi vaccineze populaţia cu seruri dezvoltate pe insulă dar încă în fază experimentală, au anunţat autorităţile vineri seara, informează sâmbătă AFP, potrivit agerpres

Ţara comunistă este singura din America Latină care are în prezent cinci vaccinuri în dezvoltare. În campania ce va începe de luni la Havana şi în provinciile Santiago de Cuba (sud) şi Matanzas (centru) vor fi folosite două cele mai avansate vaccinuri. Aceste două vaccinuri, Abdala şi Soberana 2, se administrează în trei doze.

Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

“Credem că vom putea vaccina 22% din populaţie până în iunie, 33% până în iulie şi 70% până în august”, a declarat ministrul cubanez al sănătăţii Jose Angel Portal.

Primele vaccinări vor avea şi rol de testare la scară largă, în speranţa că aceasta va permite omologarea acestor vaccinuri în iunie, a precizat el.


Vaccinul Abdala şi-a încheiat a treia şi ultima fază de teste clinice, ale căror rezultate sunt pe cale să fie analizate, iar Soberana 2 ar urma să-şi încheie ultima fază la mijlocul lui mai.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

În următoarele săptămâni, “poate începând cu iunie, dacă rezultatele vor fi favorabile şi vor corespunde aşteptărilor, vom fi în măsură să dăm autorizaţia de urgenţă şi atunci se va putea începe o (campanie de) vaccinare în masă”, a explicat la rândul său Olga Lidia Jacobo, directoarea Cecmed, administraţia însărcinată cu omologarea medicamentelor.

Cuba, care numără 11,2 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimul timp o creştere a contaminărilor cu noul tip de coronavirus, însă rămâne foarte puţin lovită de pandemie comparativ cu alte ţări din America Latină, înregistrând până acum, oficial, 114.000 de infectări şi 713 decese de COVID-19.

Citeşte şi:  Episcopii polonezi au o 'OBIECŢIE morală' faţă de vaccinuri: 'Se fac cu celule de la feţi avortaţi!'

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Furtună: Moldova ar trebui să opteze pentru o reformă amplă a sistemului de pensii

Discuțiile privind o eventuală creștere a vârstei de pensionare în Republica Moldova reflectă faptul că sistemul actual de pensii nu mai face față presiunilor...

Primul tronson de autostradă din Moldova va fi construit de o companie italiană

O nouă etapă în modernizarea infrastructurii rutiere din Republica Moldova a fost anunțată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a confirmat desemnarea câștigătorului...

Șapte membri ai unei grupări, reținuți pentru escrocherii telefonice. Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei

Șapte membri ai unei grupări criminale, inclusiv cetățeni străini, au fost reținuți pentru escrocherii comise în capitală. În acest caz, victimele au fost prejudiciate...

Halterofilul moldovean Marin Robu a devenit campion european

Halterofilul Marin Robu a devenit în premieră campion european, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv din R. Moldova. Moldoveanul a reușit performanța după ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.