X

Culisele conferinței interguvernamentale Moldova-UE privind startul negocierilor de aderare la Uniune

Culisele conferinței interguvernamentale Moldova-UE privind startul negocierilor de aderare la Uniune

Conferința interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană cu privire la lansarea oficială a negocierilor de integrare a țării în UE va avea loc în seara zilei de marți în Luxemburg, iar delegația va fi condusă de premierul Dorin Recean, potrivit responsabililor Guvernului de la Chișinău.

Conferința interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană va fi urmată de o conferință de presă, susținută de reprezentanții Președinției în exercițiu a Consiliului European și a Comisiei Europene, potrivit stiripesurse .

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Iar din delegația moldoveană condusă de prim-ministrul Dorin Recean vor mai face parte: ,,viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, negociatoare-șef; viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe; viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării; viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare; ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru; ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun; ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, precum și secretarul general al Guvernului, Artur Mija”, se arată în comunicatul de presă emis de Guvernul de la Chișinău.

Responsabilii Executivului mai informează că, în perioada 24-26 iunie, prim-ministrul Dorin Recean întreprinde o vizită de lucru în Luxemburg, unde va avea întrevederi cu mai mulți oficiali, precum ,,prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden, cu Marele Duce Henri de Luxemburg, dar și cu ministrul Afacerilor Externe și Europene, al Cooperării și Comerțului Exterior al Luxemburgului, Xavier Bettel. De asemenea, prim-ministrul se va întâlni cu Olivér Várhelyi, Comisarul european pentru vecinătate și extindere, și cu Olha Stefanishyna, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică a Ucrainei”.  

Poziția țării pentru negociere, aprobată de Cabinetul de miniștri

În data de 21 iunie, Guvernul moldovean a aprobat poziția Republicii Moldova pentru negocierea proiectului tratatului de aderare la UE, aceasta fiind discutată cu câteva ore mai devreme în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) care a fost prezidată de președintele Maia Sandu.

Tot în cadrul întrunirii CNIE, președintele țării a semnat decretul cu privire la inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

Ambele acțiuni au avut loc la câteva zile după ce ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat „acordul de principiu” cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, anunțul fiind făcut de Preşedinţia belgiană a Consiliului UE.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

„Ambasadorii şi-au dat acordul de principiu asupra cadrului pentru negocierile de aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova. Preşedinţia belgiană va convoca primele conferinţe interguvernamentale pe 25 iunie”, a indicat atunci Preşedinţia belgiană a Consiliului UE.

Gest simbolic în contextul războiului început de Kremlin

În iunie 2022, UE a acordat Ucrainei statutul de candidat la aderare, într-un gest extrem de simbolic la câteva luni după începerea războiului declanşat de Moscova, precum şi Republicii Moldova.

Tags: aderareDorin ReceanMoldovaUE
Politică