StiripesursePoliticăCum arată FRĂŢIA partidelor din raioane după alegerile locale

Cum arată FRĂŢIA partidelor din raioane după alegerile locale

Publicat:

Cum arată FRĂŢIA partidelor din raioane după alegerile locale

La peste două luni după localele din noiembrie 2023, crearea de coaliții în raioane este pe ultima sută de metri.

Partidul de guvernământ deține întâietatea, reușind să formeze cele mai multe. PAS este urmat de PSRM, dar există și cazuri când au coalizat între ele chiar cele două partide rivale, transmite Europa Liberă.

O analiză a Europei Libere arată că PAS are pe moment 18 președinți de raion din totalul de 32, după ce a creat coaliții în mai multe raioane unde nu a obținut majoritatea la locale.

PSRM, principalul partid al opoziției, a instalat opt președinți de raioane. Trei raioane sunt conduse de reprezentanți ai partidului „Dezvoltării și Consolidării Moldovei” al fostului premier Ion Chicu, altele două – de Partidul Social Democrat European (fostul Partid Democrat), într-un raion președintele încă nu a fost ales.

Cum arată FRĂŢIA partidelor din raioane după alegerile locale

În cinci raioane, PAS a obținut majoritatea în consiliul raional la locale, ceea ce i-a permis să-și instaleze reprezentantul la conducerea raionului fără coaliții (Cantemir, Călărași, Cimișlia, Criuleni, Strășeni). PSRM a avut o astfel de majoritate în doar trei raioane (Ocnița, Dondușeni și Briceni).


În celelalte cazuri, atât PAS, cât și PSRM au format coaliții cu alte formațiuni pentru a-și impune reprezentantul la conducerea raionului.

60595c2d9cea1e397f6dd5b218cc9d4a

Coaliții locale între rivalii la nivel național

Coalițiile au fost formate chiar și între consilierii PAS și PSRM. De exemplu, la Cahul, Drochia, Șoldănești, Ștefan Vodă și Anenii Noi au fost aleși președinți de raion din partea PAS cu ajutorul consilierilor PSRM. La Dubăsari, a fost ales președinte de raion un socialist datorită unui vot PSRM – PAS.

Citeşte şi:  Terasele și străzile din Roma sunt invadate de gândaci de bucătărie în plin sezon turistic

Citeşte şi: Donald Trump câştigă primarele republicane din Iowa – Stiripesurse.md

După ce socialiștii au votat împreună cu PAS și au ales un președinte pro-european al raionului Cahul, fostul președinte, Igor Dodon, liderul PSRM, a cerut „mustrarea aspră” a consilierilor socialiști.

După votul din Drochia, consilierii PSRM au fost excluși din partid pentru că „au votat în favoarea PAS”.

Cum arată FRĂŢIA partidelor din raioane după alegerile locale

Tandemul PSDE – PAS a adus la șefia raioanelor Ungheni, Leova, Telenești și Nisporeni reprezentanți ai partidului de guvernământ, social democrații alegându-se cu vicepreședinții de raion.

Reprezentanții PDCM-ului lui Ion Chicu au fost aleși în fruntea a trei raioane (Orhei, Glodeni și Rezina) cu ajutorul consilierilor PSRM, PCRM, Partidului Schimbării, Partidului Nostru (Renato Usatîi) și partidului „Renaștere” (afiliat oligarhului Ilan Șor).

Cât avea PSRM înainte, a câștigat PAS acum

Datele Europei Libere mai arată că, până la alegerile locale din noiembrie, 17 din 32 de raioane erau conduse de reprezentanți ai PSRM, și doar un raion (Ialoveni) de PAS. Acum PSRM a rămas să conducă doar 8 raioane, iar PAS – 18, în principal datorită capacității de a crea coaliții.

2b41a01302e35c97b8f41161934eaf1c

Analistul Igor Boțan, directorul Asociației pentru Democrație Participativă, salută formarea de coaliții, spunând că, în asemenea condiții „oamenii au mai multă libertate”.

Pe de altă parte, el spune că este firesc ca lider de coaliție să rămână partidul dominant, „care are majoritatea relativă”, iar partidele mai mici aleg să intre în asemenea coaliții pentru „mai multe perspective, suport politic și instrumente”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au ajuns bulgarii cei mai grav afectați de catastrofa nucleară de la Cernobîl. Decizia sinistră a regimului comunist

Bulgarii au fost cei mai afectați din Europa de urmările catastrofei nucleare din 1986 de la Cernobîl, din cauza deciziilor criminale ale regimului comunist....

Schimbările din sistemul alimentar european deschid noi perspective pentru agricultorii moldoveni

Schimbările din sistemul alimentar european, orientate tot mai mult spre produse vegetale și sustenabile, deschid noi perspective pentru agricultorii din Republica Moldova.Leguminoasele – precum...

Viktor Orbán renunță și la mandatul de deputat. A fost 36 de ani membru al Parlamentului

Premierul ungar în exercițiu Viktor Orbán a anunțat sâmbătă că nu își va prelua mandatul de deputat în noul Parlament, după înfrângerea severă suferită...

Horoscop săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026

Horoscopul săptămânii 27 aprilie – 3 mai 2026 este marcat de două influențe astrologice importante care aduc schimbări semnificative în plan financiar, profesional și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.