StiripesurseSănătateCum arată secțiile și saloanele din Spitalul nr. 4

Cum arată secțiile și saloanele din Spitalul nr. 4

Publicat:

Cum arată secțiile și saloanele din Spitalul nr. 4

După un șir de insistențe și telefoane date inclusiv superiorilor, directorul Spitalului Clinic Municipal nr. 4 a permis jurnaliștilor, în cele din urmă, să intre în secții și prin unele saloane, dar vizita a fost condiționată.

Totuși, managerul instituției a refuzat să-l primească pe operatorul TV8.md, pe motiv că ar fi fost agresiv în primele tentative de a avea acces în spital. Astfel, jurnalista a fost dusă de director și de unii angajați ai spitalului în zonele în care era personal și a găsit saloane reparate, cu paturi și mobilier decent, transmite Știri.md.

Într-un glas, bătrânii aflați acolo au mulțumit pentru tot ce le oferă instituția medicală. Din discuția cu directorul, jurnaliștii au aflat că planurile pentru anul ce vine țin de renovarea unei secții, în care cândva au început lucrări, dar au fost stopate.

Cum arată secțiile și saloanele din Spitalul nr. 4

Excursia a început cu blocul alimentar, apoi am intrat în secția de geriatrie, unde sunt internate persoane trecute de 65 de ani, dar care au nevoie de o îngrijire mai specială. Cu directorul și cu medicii din secție alături, pacienții ne-au spus că sunt mulțumiți de condițiile și de calitatea serviciilor medicale de aici.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se pregătește Rusia să înfrunte NATO?

Rusia construiește infrastructură militară la granița de vest, potrivit unei investigații realizate de presa nordică pe baza imaginilor din satelit. Un motiv de îngrijorare...

Detaliul care arată că o rachetă rusească a lovit depozitul de petrol din Moscova și a aruncat capacul în aer

Explozia produsă în timpul atacului ucrainean cu drone asupra unei rafinării și a regiunii capitalei Rusiei a fost provocată cel mai probabil de un...

Un stat din Europa care are un singur vecin a decis să își mărească armata. Costul este de peste 150 de milioane de euro

Guvernul portughez a aprobat joi o creştere cu 5% a efectivelor forţelor armate pentru a reuşi să ajungă la aproximativ 31.000 de militari, creştere...

Nicușor Dan: Încă două state oferă României echipamente pentru apărarea împotriva dronelor

Președintele Nicușor Dan a anunțat, la reuniunea Consiliului European, că Italia și Slovacia s-au alăturat grupului de state dispuse să furnizeze României echipamente pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.