StiripesursePoliticăCum s-a văzut de la București al doilea tur al prezidențialelor...

Cum s-a văzut de la București al doilea tur al prezidențialelor din R.Moldova

Publicat:

Încă de la primele ore ale dimineții de duminică, la București s-au format cozi de zeci de persoane înainte de deschidere a urnelor.

Înainte de începutul votării și spre amiază, numărul lor a crescut considerabil, astfel încât în jurul orei 14 deja erau sute, poate chiar mii de persoane care așteptau să intre în cabinele de vot. Spre deosebire de primul tur, au fost suplimentate atât numărul cabinelor, cât și numărul operatorilor de calculator, astfel încât votul a decurs mai repede față de primul scrutin, potrivit stirileprotv.ro.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Am stat de vorbă cu cei care au ajuns aici. Spuneau că indiferent de timpul pe care trebuie să-l să îl petreacă în așteptare, nu contează, important este să își exercite dreptul de vot. Am stat de vorbă cu oameni de toate vârstele. Au fost aici părinți însoțiți de copiii lor. În România sunt organizate 16 secții de votare și în toată diaspora peste 200.

De asemenea, important de precizat este că în primele ore ale dimineții numărul de voturi exprimate a fost triplu față de primul tur. Secțiile din România se vor închide la ora 21:00 și trebuie să precizăm că în ultima oră au fost alerte cu bombă în secții de votare din Marea Britanie, Germania, dar și la mai multe secții din Republica Moldova.


Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.