StiripesurseȘtirile zilei'CUPOLA' de sateliți a rușilor urmărește orice rachetă lansată de americani

‘CUPOLA’ de sateliți a rușilor urmărește orice rachetă lansată de americani

Publicat:

Rusia a creat din patru sateliţi de tip “Tundra” un segment spaţial de bază care face parte din Sistemul unificat “Cupola” (EKS) – componentă a Sistemului global de avertizare împotriva atacurilor cu rachete al ţării (SPRN) – ce îi permite de acum să monitorizeze nonstop lansările de rachete balistice de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, a declarat joi pentru agenţia de presă de stat rusă TASS o sursă din cadrul complexului militar-industrial rusesc, sub rezerva anonimatului, transmite și agerpres.

Odată cu lansarea, la 22 mai, a unui al patrulea satelit de tip ‘Tundra’ de pe cosmodromul Pleseţk (regiunea Arhanghelsk, nordul Rusiei), “sistemul spaţial unificat rusesc ‘Cupola’ (EKS) a ajuns la un ansamblu minim pentru a putea funcţiona, permiţând astfel monitorizarea oricăror lansări de rachete balistice şi ale altor tipuri de rachete în spaţiu de pe teritoriul SUA. Sateliţii îşi îndeplinesc misiunea în totalitate pe orbitele lor”, a declarat interlocutorul agenţiei ruse de presă.

Citește și: George Floyd fusese INFECTAT cu coronavirus

Potrivit sursei citate, sateliţii “Tundra” sunt “echipaţi cu o nouă generaţie de dispozitive optice în infraroşu, care permit detectarea cu mare precizie a lansărilor de rachete”. De asemenea, aceste dispozitive “sunt capabile să urmărească traiectoria de zbor a rachetelor balistice şi să prevadă automat zonele în care vor cădea ogivele”.

Cei patru sateliţi “Tundra” din cadrul sistemului “Cupola” se rotesc în jurul Pământului pe orbite eliptice la o altitudine de maximum 35.000 de km deasupra planetei. Orbitele lor sunt înclinate una faţă de alta, formând un fel de constelaţie artificială deasupra emisferei nordice.


La 26 septembrie 2019, Ministerul Apărării rus a comunicat că o rachetă Soiuz a plasat pe orbită un satelit cu caracter militar. Mass-media occidentale au scris atunci că “Kosmos-2541” (seria ‘Tundra’) este al treilea satelit al noului Sistem rusesc unificat spaţial (EKS) conceput pentru a avertiza împotriva unui eventual atac cu rachete, notează publicaţia Vzgliad.

Citește și: ATAC cu cuțitul într-o școală din China (VIDEO)! 40 de oameni au fost răniți

Primii doi sateliţi din seria ‘Tundra’ au fost lansaţi în 2015 şi 2017.

În total, sistemul “Cupola”, destinat să înlocuiască vechile sisteme spaţiale “Oko” şi “Oko-1” care au ieşit din funcţiune, va avea în componenţa sa nouă sateliţi noi, conform TASS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.