Cursa înarmării nucleare a revenit

După bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki teama războiul nuclear a planat asupra lumii vreme de decenii. Când eram eu în facultate, în anii ’80, studenții mărșăluiau împotriva detașării de arme nucleare la baza aeriană Greenham Common din sudul Angliei. Copiii mei au crescut într-o altă atmosferă. Amenințarea războiului nuclear se estompase odată cu finalul războiului rece. Rusia și SUA conveniseră asupra controlului armamentelor, iar arsenalul nuclear global fusese redus cu vreo 80%, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Însă acum amenințarea nucleară revine, și încă în forță. La o gustare cu prăjituri și ceai în compania unor veterani, Vladimir Putin se lăuda recent cu succesul testării unei drone subacvatice capabile să transporte o rachetă nucleară, „unică în lume”. La scurt timp după aceea Donald Trump anunța că intenționează să reia testarea de arme nucleare – deschizând astfel posibilitatea anulării unui moratoriu care persista de peste 30 de ani.

Invazia Rusiei în Ucraina din 2022 e evenimentul care a readus pericolul nuclear în prim-planul politicii mondiale. Putin s-a folosit încă de la bun început de amenințări nucleare pentru a ține la respect Occidentul. Iar amenințările i-au fost luate foarte în serios. La un moment dat, pe la finalul lui 2022, spionajul american aprecia că existau 50% șanse ca Rusia să utilizeze arme nucleare în război.

Dar chiar dacă Putin reprezintă piesa centrală a noului scenariu nuclear, mai există și alte intrigi secundare periculoase. După 2020 China și-a mărit de peste două ori arsenalul nuclear, ajuns acum la vreo 600 de unități – și probabil se va dubla din nou în deceniul următor. Efortul Beijingului e cel mai vizibil. Dar toate cele nouă state înarmate nuclear, de la Regatul Unit la Coreea de Nord, își modernizează în prezent și chiar își extind arsenalul. Iar între timp tratatele de control asupra armamentului nuclear se prăbușesc unul după altul.

Adepții „balanței terorii” pot argumenta că această nouă eră nucleară nu e neapărat ceva rău. Războiul rece dintre URSS și alianța occidentală nu s-a încins vreodată – în mare măsură tocmai datorită fricii inspirate de distrugerea reciproc asigurată.

Și atunci, în ciuda evidențelor, e totuși proliferarea armelor nucleare un factor al păcii? Din păcate acesta e un adevăr periculos de parțial. Lumea a ajuns înspăimântător de aproape de războiul nuclear în mai multe rânduri. În contextul crizei rachetelor din Cuba din 1962 comandantul unui submarin sovietic a luat efectiv decizia de a lovi nuclear, numai că ordinul i-a fost anulat de alt ofițer. În 1983 s-a întâmplat ca sistemul de avertizare al URSS să semnaleze eronat că țara se afla sub atac nuclear. Ofițerul responsabil a decis că nu era cazul să transmită avertismentul mai departe pe lanțul decizional – evitând astfel decizia unei riposte nucleare. Și SUA au avut cazuri similare de alarmă falsă care le-au adus periculos de aproape de a apăsa pe buton.

Cei care au cunoscut îndeaproape aceste incidente au devenit adesea adevărați misionari ai anti-proliferării. Henry Kissinger și George Shultz – foști secretari de stat americani pe care nimeni n-ar fi putut să-i ia drept niște pacifiști naivi – au lansat în 2007 un apel comun în favoarea unei „lumi fără arme nucleare”.

Arsenalele nucleare actuale tot mai mari ar putea fi chiar mai periculoase decât cele din vremea războiului rece, din două motive principale. În primul rând, pericolul proliferării e în creștere. Ideea unui atac nuclear al Rusiei asupra Ucrainei neînarmate nuclear – coroborată și cu atitudinea ambiguă a administrației Trump față de aliații ei – a adus opțiunea achiziției de arme nucleare pe agenda unor țări care se tem de pierderea umbrelei de securitate americane.

Posibilele noi state nucleare sunt Arabia Saudită, Coreea de Sud, Japonia, Polonia, ba până și Germania. Iran, încă afectat de atacul israeliano-american asupra instalațiilor lui nucleare, ar putea încerca și el să și le reconstruiască pe ascuns.

Și dezvoltarea inteligenței artificiale mărește riscul – le înlesnește țărilor, ba încă și actorilor non-statali, construcția celei mai letale arme din lume. Și se discută tot mai mult de riscul ca sistemele de control al armelor nucleare să fie sparte sau blocate prin atacuri cibernetice.

Multe ar putea depinde de deznodământul războiului din Ucraina. În decursul ultimilor trei ani șantajul nuclear al lui Putin și-a pierdut din eficiență. SUA și aliații lor europeni – care la începutul războiului ezitau să-i trimită Kievului până și armament defensiv – devin tot mai îndrăzneți. Ucraina e încurajată acum să lovească adânc în teritoriul rus, folosindu-se de spionajul și rachetele Occidentului – un tabu absolut în 2022. Această schimbare de atitudine reflectă convingerea tot mai puternică că pragul de la care Rusia ar putea fi dispusă să facă uz de arma nucleară e mult mai ridicat decât i-ar plăcea lui Putin să creadă lumea exterioară.

Dacă Rusia va sfârși prin a fi înfrântă în Ucraina – ori războiul s-ar împotmoli complet –, restul lumii ar putea conchide că în definitiv armele nucleare nu sunt chiar atât de utile pe cât susțin mulți. Întrucât Kremlinul va fi investit sume enorme într-o capacitate nucleară pe care în cele din urmă n-a fost în măsură s-o folosească.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Dar dacă Rusia va înfrânge în cele din urmă Ucraina, pe fondul pasivității Vestului, concluzia generală ar putea fi aceea că simpla posesie a armei nucleare îi poate permite unui stat să pornească la război convențional contra unui vecin neînarmat nuclear – fără riscul vreunei intervenții decisive din exterior contra agresorului. Alte state nucleare precum Coreea de Nord și China ar putea foarte bine să gândească așa. Și la fel vecinii lor non-nucleari.

Războiul din Ucraina are o miză mult mai ridicată decât cine va ajunge în final să cârmuiască peste Donbas.