X

Curtea Constituțională a respins cererea PSRM privind decretul cu privire la eliberarea din funcție a procurorului general Stoianoglo

Curtea Constituțională a respins cererea deputaților PCRM privind suspendarea Decretului președintelui R. Moldova, Maia Sandu, cu privire la eliberarea din funcție a procurorului general Alexandr Stoianoglo.

O hotărâre în acest sens a fost pronunțată astăzi de președintele CC, Nicolae Roșca. Mai exact, la data de 2 noiembrie, un grup de deputați comuniști, printre care Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol, Constantin Starîș și Diana Caraman au depus o sesizare la CCM, solicitând examinarea constituționalității Decretului șefului statului de eliberare din funcție a lui Stoianoglo, careu au cerut și suspendarea acțiunii Decretului până la examinarea cauzei în fond.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

Astfel, magistrații au atras atenția asupra faptului că în cazul invocării riscului nesuspendării prevederilor actului contestat, autorul cererii trebuie să demonstreze intensitatea şi posibilele prejudicii şi consecinţe negative iminente şi ireparabile ale riscului invocat.

„Analizând argumentele prezentate în susținerea cererii de suspendare, preşedintele Curţii observă că autorii nu au prezentat niciun argument privind riscurile afectării vreunui domeniu stabilit de Legea cu privire la Curtea Constituțională și Codul jurisdicției constituționale prin Decretul contestat. Prin urmare, președintele respinge cererea formulată”, se arată în hotărârea adoptată.

De menționat că, pe data de 30 octombrie, și Alexandr Stoianoglo a mers în instanță cu o contestare.

Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcție din cauza acuzațiilor privind îmbogățirea ilicită, fiind reținut pe 5 octombrie 2021.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Tags: Curtea ConstitutionalaDiana CaramanMaia SanduMoldovaPCRM
Categorii: JustiţieȘtirile zilei