StiripesurseJustiţieCurtea Constituțională a respins sesizarea lui Valentin Zubic, care a fost...

Curtea Constituțională a respins sesizarea lui Valentin Zubic, care a fost inclus pe lista asociaților lui Plahotniuc

Publicat:

Curtea Constituțională a respins sesizarea fostului viceministru de interne, Valentin Zubic, care contesta constituționalitatea unor prevederi din Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale. Zubic a ridicat excepția în cadrul litigiului cu Serviciul de Informații și Securitate, care l-a inclus pe lista persoanelor considerate asociate cu Vlad Plahotniuc, care este subiect al restricțiilor internaționale, transmite IPN.

Valentin Zubic a fost inclus în listă în ianuarie 2025 și a chemat ulterior în judecată SIS pentru anularea ordinului, contestând includerea sa. În noiembrie, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționare.

Autorul sesizării a criticat legea pentru folosirea unor termeni vagi, precum „beneficiar efectiv”, „gestionar efectiv”, „asociere” sau „informații documentate”, fără a clarifica nivelul de implicare necesar sau standardul probelor necesare pentru a stabili o asociere.

Curtea a menționat că includerea pe lista persoanelor asociate subiectului restricțiilor nu echivalează cu o sancțiune, cu o acuzație penală sau cu încălcarea dreptului la proprietate ori a reputației personale. Deși entitățile responsabile pot aplica măsuri de precauție sporită, legea contestată nu prevede restricții directe care să afecteze aceste drepturi.

Astfel, Curtea Constituțională a declarat sesizarea inadmisibilă și nu a acceptat examinarea excepției de neconstituționalitate în fond.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

Au economisit ani întregi pentru nuntă. Un singur mesaj le-a distrus toate planurile

Un cuplu care și-a planificat timp de trei ani nunta de vis în Tenerife a rămas fără aproape 15.000 de lire sterline cu mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.