StiripesursePoliticăCurtea de Conturi a verificat granturile oferite agenților economici

Curtea de Conturi a verificat granturile oferite agenților economici

Publicat:

Ajutoare de stat de aproape jumătate de miliard de lei, acordate fără autorizarea Consiliului Concurenței și granturi de zeci de milioane de lei pentru unii agenți economici care deja dispuneau de active semnificative pentru a activa și a se dezvolta. Acestea sunt doar o parte din neconformitățile depistate de auditorii Curții de Conturi, în cadrul procedurilor de control. Rezultatele auditului au fost prezentate în ședința de ieri a CCRM.

„Cu referire la procesul de notificare, se relevă că autoritățile administrației publice au depus către Consiliul Concurenței 26 de notificări, fiind autorizate ajutoare de stat în sume semnificative. Auditul a constatat că măsurile de sprijin ale statului autorizate n unele cazuri nu au fost însoțite de analize economice complete, precum și nu au dispus de evaluări clare privind necesitatea intervenției statului, ceea ce nu asigură pe deplin respectarea prevederilor actelor normative. Analizele de impact și studiile de cercetare sunt relevante, deoarece fundamentează deciziile de intervenție a statului, prin acordarea ajutoarelor de stat. E un aspect important și în contextul resurselor bugetare limitate, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

La capitolul acordării ajutorului de stat s-a constatat că 13 autorități ale administrației publice, în calitate de furnizori ai ajutorului de stat nu au asigurat respectarea prevederilor cadrului normativ, care stabilesc că niciun ajutor de stat nu poate fi acordat fără autorizarea Consiliului Concurenței. Se relevă că au fost acordate ajutoare de stat unor beneficiari, în sumă de 436 milioane lei, fără a notifica Consiliul Concurenței, respectiv, acestea nu au fost autorizate conform.

În unele cazuri, notificările au fost depuse de către furnizori cu întârziere de la 6 luni până la 2 ani de la data acodării acestor ajutoare de stat sub diferite forme.


O autoritate publică locală a acordat, în anul 2023, Întreprinderii Municipale Parcul Urban de Autobuze, ajutoare de stat în valoare de 30 milioane lei. Deși măsurile de sprijin au fost implementate începând cu 2023, notificarea a fost depusă abia în octombrie 2024.

De asemenea, în 2023, Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă a acordat ajutoare de stat în valoare de 29 milioane lei, pentru 830 de beneficiari, înainte de transmiterea notificării către Consiliul Concurenței.

Astfel, procesul de acordare și utilizare a resurselor publice fără a fi notificate și autorizate de Consiliul Concurenței generează riscuri de utilizare neconformă a mijloacelor financiare publice fără evaluarea compatibilității ajutoarelor de stat cu principiile concurenței”, a punctat Diana Odobescu, în cadrul prezentării raportului de audit.

„Actele normative privind aprobarea schemelor de ajutor regional în sumă de 6 miliarde lei nu au stabilit obiectivele măsurilor de sprijin care urmau a fi: măsurabile, realiste, cuantificate și fixate în timp, fundamentate pe studii de piață. Prin urmare, nu se asigură evaluarea progresului și a impactului obținut la utilizarea mijloacelor financiare publice.

În contextul analizei schemei regionale pentru investiții, auditorii au depistat că, un operator economic a beneficiat de ajutor de stat în sumă de 43 milioane lei sub formă de grant nerambusabil și 130 milioane lei scutire parțială de la plata impozitului pe venit: „Se atestă și aportul fondatorului, de 330 milioane lei, respectiv, operatorul economic dispune de active semnificative pentru a activa și a se dezvolta. Astfel, acordarea măsurii de sprijin unei entități – parte a unui grup cu putere consolidată pe piață poate contribui la consolidarea poziției acestui grup

Auditul a stabilit neconformități și în procesul de oferire a ajutorului de stat pentru ocuparea forței de muncă: „Pentru 1 de persoane angajate, angajatorilor le-au fost acordate subvenții diminuate, iar pentru 39 de persoane, subvențiiel acordate per total angajatorilor au fost majorate neconform cu 60 mii lei”.

„Cu privire la Programul de stimulare a investițiilor „373”, aprobat prin hotărâre de Guvern, bugetul destinat compensării dobânzilor a constituit 243 milioane lei, fiind transferate 33 milioane lei pentru compensarea acestora. Consiliul Concurenței a instituit un proces anual de monitorizare a ajutoarelor de stat existente, care reprezintpă principalul instrument de evaluare a modului în care sunt utilizate fondurile publice în forma ajutoarelor de stat. Auditul relevă că acest proces nu e asigurat pe deplin, întrucât, din 26 de ajutoare de stat din eșantionul auditat au fost efectuate activități de monitorizare doar pentru 3 dosare aferente ajutoarelor de stat în sumă de 1,3 miliarde lei. Pentru alte 7 dosare, termenul de monitorizare urmează a fi în 2026, iar alte 16 dosare nu au fost supuse monitorizării, din lipsa resurselor umane,. Mijloacele financiare aferente ajutoarelor de stat care nu au fost supuse monitorizării au fost în cuantum semnificativ de 798 milioane lei”, a informat Diana Odobescu.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

„Noi ne-am confruntat cu mai multe provocări, în procesul de aplicare a Legii cu privire la ajutorul de stat și în unele cazuri ne-am confruntat și cu o neînțelegere din partea furnizorilor, precum că de ce ei trebuie să se ocupe de asta sau de ce noi verificăm aceste aspecte și trimiteri doar la niște principii europene și la faptul că există unele cerințe din partea Comisiei nu tot timpul ne ajutau. Faptul că și Curtea de Conturi a atras atenția la unele probleme, chiar și sistemice cred că ne va ajuta foarte mult în lucrul nostru și țării noastre în procesul de aderare la UE”, a comentat, în context Alexei Gherțescu, președintele Consiliului Concurenței.

„Noi ne uităm puțin mai îngust, din perspectiva umpactului asupra concurenței, nu doar a impactului economic general, dar anume a impactului asupra mediului concurențial. Și dacă observăm că nu există riscuri de distorsionare a pieței, atunci noi autorizăm măsura respectivă”, a mai precizat Gherțescu.

Și reprezentantul Primăriei Chișinău, Roman Vitiuc, dar și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de muncă au oferit explicații, în baza constatărilor din auditul Curții de Conturi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vânzări imobiliare sunt în continuă scădere

Vânzările de apartamente în Republica Moldova au scăzut cu peste 50% într-un an, dar prețurile rămân la nivelul maximului istoric de circa 1700-1900 de...

Guvernul propune scutiri de milioane pentru patru întreprinderi de stat

Guvernul examinează un proiect de hotărâre care prevede scutirea mai multor întreprinderi de stat de la plata defalcărilor din profit și a dividendelor aferente...

Venituri de peste un miliard din exportul de semințe oleaginoase

Exporturile de semințe de floarea-soarelui ale Republicii Moldova în martie 2026 s-au ridicat la 91.700 de tone.Citește și: Trei copii ar fi fost hărțuiți...

Nicio decizie privind acostarea vasului de croazieră afectat de epidemie

Spania nu va lua nicio decizie privind acostarea vasului de croazieră afectat de un posibil focar de hantavirus atât timp cât datele epidemiologice nu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.