StiripesurseExterneCurtea Penală Internaţională avertizează cu represalii pentru cei care ameninţă la...

Curtea Penală Internaţională avertizează cu represalii pentru cei care ameninţă la adresa sa

Publicat:

Curtea Penală Internaţională avertizează cu represalii pentru cei care ameninţă la adresa sa

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un avertisment la adresa “persoanelor care ameninţă cu represalii” – pe ea sau personalul său -, spunând că astfel de acţiuni ar putea constitui o “subminare a administrării justiţiei”, informează AFP.

Biroul de la Haga al procurorului şef Karim Khan a declarat că urmăreşte “să se angajeze în mod constructiv cu toate părţile interesate ori de câte ori dialogul este în concordanţă cu mandatul său”, într-un comunicat publicat pe X, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

 

 


“Această independenţă şi această imparţialitate sunt totuşi subminate atunci când indivizi ameninţă să ia măsuri de represalii împotriva Curţii sau împotriva personalului Curţii” în cazul unor “decizii” privind investigaţiile care intră în mandatul său, a adăugat el.

 

Preda%20 %20karim%20 %204 05 2024

 

“Astfel de ameninţări, chiar dacă nu sunt respectate, pot constitui o atingere asupra administrării justiţiei” de către CPI, avertizează el.

CPI solicită încetarea “imediată” a “încercărilor de a-i obstrucţiona, intimida sau influenţa în mod nejustificat pe cei responsabili”.

Serviciile procurorului şef Khan nu au dorit să precizeze de la cine au provenit aceste ameninţări şi dacă au legătură cu Israel şi cu războiul din Gaza.

CPI a deschis o investigaţie în 2021 asupra Israelului, precum şi asupra Hamas şi a altor grupuri armate palestiniene pentru posibile crime de război în teritoriile palestiniene. Acum a extins această anchetă la “escaladarea ostilităţilor şi a violenţei de la atacurile din 7 octombrie 2023” comise de Hamas pe teritoriul israelian.

“Ne opunem, desigur, oricăror ameninţări sau intimidări la adresa oficialilor publici, inclusiv a oficialilor CPI”, a răspuns vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Dar “nu susţinem această anchetă, considerăm că aceasta nu este responsabilitatea lor şi am fost foarte clari cu privire la acest subiect”, a adăugat ea.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Oficialii israelieni au declarat pentru New York Times că se aşteaptă ca CPI să emită mandate de arestare pe numele membrilor guvernului israelian – care ar putea să îl includă şi pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu – în legătură cu operaţiunile militare desfăşurate de Israel ca răspuns la atacul Hamas.

Preşedintele israelian Isaac Herzog a declarat miercuri că o posibilă inculpare a oficialilor israelieni de către CPI ar reprezenta “un pericol pentru democraţii”.

Premierul Netanyahu a considerat că posibila emitere a unor astfel de mandate de arestare ar avea drept scop “ameninţarea liderilor şi soldaţilor Israelului, în esenţă pentru a paraliza capacitatea Israelului de a se apăra”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Creierul se poate îmbunătăți și până la 90 de ani

Un nou studiu arată că sănătatea creierului se poate îmbunătăți la orice vârstă, punând sub semnul întrebării convingerea comună că ascuțimea mentală trebuie să...

Ucraina va putea produce, sub licență, rachete ale fabricanților din G7, în special din SUA

Grație sprijinului tuturor țărilor membre G7, Ucraina va putea fabrica, sub licență, armament și, în special, rachete americane Patriot pentru apărarea antiaeriană și pentru...

Se pregătește Rusia să înfrunte NATO?

Rusia construiește infrastructură militară la granița de vest, potrivit unei investigații realizate de presa nordică pe baza imaginilor din satelit. Un motiv de îngrijorare...

Detaliul care arată că o rachetă rusească a lovit depozitul de petrol din Moscova și a aruncat capacul în aer

Explozia produsă în timpul atacului ucrainean cu drone asupra unei rafinării și a regiunii capitalei Rusiei a fost provocată cel mai probabil de un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.