StiripesurseExterneCurtea Penală RESPINGE toate circumstanţele atenuante pentru neonaziștii eleni

Curtea Penală RESPINGE toate circumstanţele atenuante pentru neonaziștii eleni

Publicat:

Curtea Penală din Atena a respins luni toate circumstanţele atenuante susceptibile să reducă pedepsele cu închisoarea de care sunt pasibili liderii partidului neonazist Zori Aurii, declaraţi vinovaţi, săptămâna trecută, de “conducerea unei organizaţii criminale”, informează AFP, potrivit agerpres.

Fondatorul şi liderul partidului neonazist grec Zori Aurii, Nikos Michaloliakos, şi alte şase cadre ale partidului neonazist riscă până la 15 ani de închisoare.

Citește și: Turcia retrimite o navă de explorare în Mediterana de Est

Sute de manifestanţi antifascişti aşteptau luni pronunţarea pedepselor în faţa Palatului de Justiţie de la Atena, agitând pancarte pe care se putea citi: “Nu există circumstanţe atenuante pentru criminalii nazişti”.

În vârstă de 62 de ani, Nikos Michaloliakos, negaţionist şi admirator al naţional-socialismului, a fost găsit miercuri vinovat de “conducere şi apartenenţă la o organizaţie criminală”, alături de alte şase cadre ale partidului. El era unul dintre cei 68 de acuzaţi într-un proces fluviu împotriva acestui partid neonazist, implicat într-o crimă şi în două tentative de omucidere.


Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în toate spațiile publice din Slovacia

Miercuri, Curtea Penală de la Atena l-a găsit de asemenea vinovat pe Yorgos Roupakias, membru al partidului Zori Aurii, de uciderea unui rapper antifascist în 2013. Militantul de stânga Pavlos Fyssas a fost asasinat cu armă albă în noaptea de 18 septembrie 2013, la vârsta de 34 de ani, în faţa unei cafenele din cartierul său, Keratsini, periferie din vestul Atenei. Asasinul său, care şi-a recunoscut crima, riscă închisoare pe viaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste o jumătate de milion de ore de înregistrări din războiul din Ucraina vor fi utilizate pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială

Compania americană Enabled Intelligence a lansat o nouă bază de date destinată antrenării sistemelor de inteligență artificială, care conține peste 500.000 de ore de...

Zelenski cere ţărilor aliate mai multe rachete antibalistice

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat joi, în faţa ţărilor NATO, mai multe rachete antibalistice, muniţie de artilerie şi drone terestre pentru ca armata...

Putin promite ţărilor membre ASEAN diversificare energetică, cooperare nucleară şi îngrăşăminte

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a garantat joi ţărilor membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) securitate energetică, cooperare nucleară şi îngrăşăminte în...

Rusia a ameninţat Ucraina cu noi ‘lovituri masive’ după atacul major asupra Moscovei

Rusia a ameninţat joi Ucraina cu noi "lovituri masive" asupra instalaţiilor militare, după un atac ucrainean de amploare asupra regiunii Moscova, care a lovit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.