StiripesurseȘtirile zileiCurtea Supremă a Canadei confirmă un acord cu SUA privind solicitanţii...

Curtea Supremă a Canadei confirmă un acord cu SUA privind solicitanţii de azil

Publicat:

Curtea Supremă a Canadei a validat vineri un acord controversat încheiat cu Statele Unite în 2004, care prevede că solicitanţii de azil trebuie să îşi depună cererea în prima ţară în care ajung, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Judecătorii au considerat în unanimitate că acest “Acord privind ţările terţe sigure”, denunţat de asociaţii pentru apărarea refugiaţilor, nu încalcă “drepturile la libertate şi securitate a persoanei solicitanţilor de azil”.

Citește și : Comisia Europeană va propune o serie de modificări la bugetul pe termen lung al UE pentru a lua în calcul Ucraina şi noile provocări

În iulie 2020, Curtea Federală a Canadei a anulat acordul, apreciind că acesta nu respectă Carta canadiană a drepturilor şi libertăţilor.

Asociaţiile pentru apărarea drepturilor au contestat constituţionalitatea acordului în numele solicitanţilor, printre care o femeie musulmană din Etiopia care a fost ţinută la izolare timp de o săptămână într-un centru de detenţie din Statele Unite, după ce a fost returnată de autorităţile canadiene.


Chiar dacă “solicitanţii de azil se confruntă cu riscuri reale şi nespeculative de returnare din Statele Unite, regimul legislativ canadian oferă supape de siguranţă care îi protejează împotriva unor astfel de riscuri”, a apreciat judecătorul Kasirer în decizie.

Cu toate acestea, Curtea consideră că cererea privind “prejudiciul adus femeilor care se tem de persecuţie din cauza sexului” trebuie reexaminată. Prin urmare, chestiunea este trimisă Curţii Federale.

“Statele Unite nu sunt o ţară sigură” pentru numeroşi refugiaţi, printre care femeile şi persoanele LGBT+, a subliniat asociaţia canadiană pentru libertăţi civile (CCLA).

Acestea riscă “să fie plasate în detenţie arbitrară şi la izolare în Statele Unite, apoi să fie returnate într-o ţară în care riscă să fie persecutate, torturate sau ucise”.

La rândul său, Amnesty International Canada şi-a exprimat dezamăgirea după această decizie şi a cerut ţării să se retragă din acord “cât mai curând posibil”.

“Acordul privind +ţările terţe sigure+ îi expune pe refugiaţi, în special pe cei care fug de persecuţia bazată pe gen, la un risc serios de returnare”, a declarat secretarul său general, Ketty Nivyabandi, în cursul unui briefing de presă.

Citește și : Zelenski, invitat la Vilnius pentru prima reuniune a noului Consiliu NATO-Ucraina

Începând cu luna martie, migranţii pot fi respinşi de-a lungul întregii frontiere dintre cele două ţări.

Înainte de această modificare, acordul nu se aplica solicitanţilor de azil sosind în Canada prin alte puncte decât cele oficiale de intrare, cum ar fi Roxham Road, la sud de Montreal. În 2022, 40.000 de migranţi au intrat din Statele Unite prin acest pasaj, care a fost închis din martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.