StiripesurseȘtirile zileiCurtea Supremă a SUA a validat o lege asupra adopţiei de...

Curtea Supremă a SUA a validat o lege asupra adopţiei de copii amerindieni

Publicat:

Curtea Supremă a validat joi o lege asupra adopţiei de copii amerindieni care a fost votată pentru a pune capăt politicilor de asimilare forţată practicate timp de decenii în SUA, informează AFP, informează agerpres.

Cu o majoritate de şapte judecători din nouă, Curtea Supremă a SUA a respins un recurs înaintat de familii şi de statul Texas, care ar fi putut avea un impact mai larg asupra triburilor amerindiene.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

Preşedintele democrat Joe Biden a salutat o lege ce “menţine protecţiile vitale pentru suveranitatea triburilor şi pentru copiii amerindieni”. “Istoria dureroasă a ţării noastre cântăreşte mult în această decizie”, a amintit Biden într-un comunicat.

Ca şi Canada, SUA au preluat masiv timp de decenii copii amerindieni de la părinţii lor biologici pentru a-i plasa în internate sau în familii non-amerindiene, rupându-le legăturile cu rădăcinile şi cultura lor.


În 1978, Congresul a pus capăt acestor politici de asimilare forţată prin “Indian Child Welfare Act”. Această lege fixează norme pentru a putea lua copii amerindieni de la părinţii lor şi prevede ca ei să fie plasaţi sau adoptaţi prioritar de familii din tribul lor.

Statul conservator Texas şi familii împiedicate să adopte au sesizat justiţia în numele amendamentului al 14-lea al Constituţiei SUA, care le interzice congresmenilor să facă diferenţă între cetăţeni pe baza criteriilor rasiale.

Legea “clasează copiii în funcţie de genele lor şi de strămoşii lor şi pe potenţialii lor părinţi adoptivi în funcţie de rasa lor”, a pledat reprezentantul statului Texas în documente judiciare.

Mai multe triburi amerindiene, cu susţinerea guvernului lui Joe Biden sau a puternicii organizaţii de drepturi civile ACLU, au replicat că legea nu se bazează pe criterii rasiale, ci politice, de apartenenţă la entităţi suverane.

Triburile amerindiene dispun de fapt de un statut special în legislaţia americană, având competenţe şi autorităţi proprii. Anularea acestei excepţii ar fi putut avea un impact “revoluţionar”, a subliniat înaintea audienţei Joseph Singer, profesor de drept la Harvard.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

În decizia sa, Curtea Supremă nu tranşează asupra acestei dezbateri: ea apreciază că reclamanţii nu au demonstrat că au legitimitatea de a invoca acest argument. Prin urmare, această chestiune ar putea reveni ulterior.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

31 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 31 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Radu Musteața şi-a dat DEMISIA din funcţia de ministru al Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Radu Musteața, și-a prezentat cererea de demisie, aceasta fiind acceptată de premierul Vasile Tofan. Șeful Guvernului a declarat că decizia a fost...

Zelenski ‘şi-a făcut-o cu mâna lui’: Fostul ministru al apărării, Fedorov, devine cel mai mare rival pe plan intern

Fostul ministru al apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, a declarat joi că nu va accepta nicio altă funcţie guvernamentală în afară de cea pe...

România va participa la Eurovision Song Contest 2027, după rezultatul obținut la ediția din acest an

Consiliul de Administrație al Televiziunii Române a aprobat participarea României la ediția din 2027 a Eurovision Song Contest, decizia fiind adoptată în ședința din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.