StiripesurseȘtirile zileiCutremur cu magnitudinea 5,5 în largul coastelor Hondurasului

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în largul coastelor Hondurasului

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a fost înregistrat miercuri dimineaţă în largul coastelor Hondurasului, în apropiere de populara insulă turistică Roatán, a anunţat şeful serviciului local de pompieri, precizând că, din primele relatări, nu există pagube materiale, informează Reuters, potrivit agerpres

Seismul s-a produs la o adâncime de 2 km, iar epicentrul său a fost localizat la 55 km nord-est de insulă, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), care raportase iniţial o magnitudine mai mică a cutremurului, de 5,3.

Citește și : Moscova califică drept ‘cinice’ cererile americane de reluare a inspecţiilor privind armele nucleare

Şeful serviciului de pompieri de pe Roatán, Wilmer Guerrero, a declarat pentru Reuters că nu au fost raportate pagube, deşi cutremurul a fost resimţit “intens” şi a provocat evacuări în întreaga insulă.

Nicio alertă de tsunami nu a fost anunţată de către Administraţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă (NOAA) imediat după cutremur.


Citește și : Incendiu puternic la o rafinărie din Rusia, chiar la graniţa cu Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.