StiripesurseȘtirile zileiCutremur cu magnitudinea 7,5 în sudul Mexicului

Cutremur cu magnitudinea 7,5 în sudul Mexicului

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 7,5 grade s-a produs marţi în Mexic, la 12 kilometri de municipiul Crucecita, din statul meridional Oaxaca (sud) şi a fost resimţit în mai multe zone ale ţării şi a activat alerta seismică în capitală, relatează ABC şi EFE, scrie agerpres.

Seismul a avut loc la 10:29 ora locală (15:29 GMT) şi a avut magnitudinea 7,5 grade pe scara Richter, potrivit Serviciul Seismologic Naţional.

Citește și : Liderii din UE se vor întâlni fizic la jumătatea lunii viitoare

Cutremurul a activat alerta seismică a capitalei, unde s-a simţit cu putere în marea parte a Ciudad de Mexico.

Alerta seismică, declanşată cu aproape un minut înainte ca mişcarea telurică să fie resimţită a dat timp evacuării majorităţii clădirilor.


“Activăm protocolul de Protecţie Civilă”, a informat responsabilul Marcelo Ebrard, pe reţelele de socializare.

Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube materiale, deşi diferitele organisme federale ale Protecţiei Civile realizează primele evaluări.

Protecţia Civilă din Oaxaca a informat pe Twitter “monitorizarea posibilelor daune produse de cutremurul de 7,5 grade”.

Teritoriul mexican este situat la confluenţa a cinci plăci tectonice.

În 2017, 471 de persoane au murit în Mexic în urma a trei cutremure produse la 7, 19 şi 23 septembrie, în cel mai mare dezastru natural care a lovit ţara după cutremurul din 1985, care s-a soldat cu mii de morţi în capitala Ciudad de Mexico.

Citește și : ŞOC în lumea tenisului mondial! Novak Djokovic este INFECTAT cu coronavirus

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.