StiripesurseȘtirile zileiCutremur de 7 grade în Alaska

Cutremur de 7 grade în Alaska

Publicat:

Statele Unite au ridicat vineri alerta emisă anterior privind un posibil tsunami în Alaska, după ce zona a fost zguduită de un seism cu magnitudinea 7, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Sursa citată aminteşte că Serviciul Geologic american lansase o avertizare în urma cutremurului produs vineri, la ora 17,28 GMT, la 13 kilometri de Anchorage, localitatea cea mai mare din Alaska, unde trăiesc circa 300.000 de persoane.

Citește și : Proteste violente a ”vestelor galbene” la Bruxelles, zeci de persoane au fost reţinute

Pentru moment, autorităţile nu au confirmat dacă există victime ale cutremurului.

Mediile locale de informare au relevat că seismul a provocat daune unor clădiri din oraş.


Administraţia Federală de Aviaţie din Statele Unite a precizat că a evacuat turnul de control al aeroportului internaţional Ted Stevens din Anchorage.

Zborurile care se îndreptau spre acest aeroport au fost deviate iar avioanele care urmau să decoleze au rămas la sol. În total, 20 de zboruri au fost afectate, potrivit primelor date.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.