StiripesurseExterneCUTREMUR diplomatic după alegeri: Washingtonul îşi retrage ambasadorul din România

CUTREMUR diplomatic după alegeri: Washingtonul îşi retrage ambasadorul din România

Publicat:

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, se retrage, potrivit unui anunț făcut în urmă cu puțin timp de Ambasada SUA la București. În mesajul Ambasadei Americii se precizează că începând de astăzi avem un reprezentant al americanilor interimar.

„Ne exprimăm recunoștința față de Ambasadorul SUA în RomâniaKathleen Kavalec, care se retrage după o carieră distinsă în serviciul diplomatic al Statelor Unite. Ambasadorul Kathleen Kavalec și-a îndeplinit misiunea cu devotament, consolidând parteneriatul dintre Statele Unite și România. Îi mulțumim pentru leadership și pentru angajamentul față de valorile democratice comune.

Citeşte şi: Procurorii cer alte 30 de zile de arest pentru Alexei Cotorobai – Stiripesurse.md

Cu ocazia acestei tranziții, suntem încântați să anunțăm că Adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcția de Chargé d’affaires ad interim în cadrul Ambasadei SUA la București. Datorită cunoștințelor sale aprofundate despre România și prioritățile noastre bilaterale, diplomatul de carieră Michael Dickerson va continua să promoveze relațiile noastre strânse și durabile”, se arată în mesajul Ambasadei SUA la București.

Michael Dickerson va asigura interimatul

Adjunctul şefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcţia de Chargé d’affaires ad interim în cadrul Ambasadei.


Michael Dickerson s-a alăturat Departamentului de Stat în 2002. Cel mai recent a fost adjunctul şefului misiunii din Baku, Azerbaidjan. Printre alte misiuni ale sale se numără Tbilisi, unde a facilitat prima vizită a unui preşedinte american în Caucaz, precum şi Vilnius, Budapesta, Azerbaidjan (de două ori) şi Moscova.

A prezidat Grupul de lucru pentru transfer tehnologic în timp ce lucra în cadrul Biroului de reducere a ameninţării reprezentate de armele convenţionale al Departamentului de Stat din Washington, D.C.

Dickerson are o diplomă de licenţă în inginerie de la Universitatea Virginia Tech şi un masterat în securitate naţională de la Colegiul Naval de Război. El a activat în Corpul Păcii în Guineea în perioada 1997-1999. Este însoţit în România de către soţia sa şi cele două fiice.

Kathleen Kavalec a ales să se pensioneze şi va pleca în calitate de ambasador din România

Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA a declarat la începutul lunii mai, că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a ales să se pensioneze şi va pleca în calitate de ambasador din România. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a explicat James Trainor.

Întrebat în legătură cu posibilitatea retragerii ambasadoarei Kavalec, James Trainor a răspuns: „Nu, nu a fost retrasă, nu este rechemată”. El a precizat că Kathleen Kavalec „a ajuns la vârsta pensionării şi a ales să se pensioneze şi a anunţat că se va pensiona”.

„Deci va pleca în calitate de ambasador din România, dar nu are nicio legătură cu politica”, a conchis oficialul american, aflat la Bucureşti cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

Kathleen Kavalec a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România pe 20 decembrie 2022. Anterior, în perioada 2019-2022, a condus Misiunea OSCE în Bosnia şi Herţegovina. Înainte, a ocupat funcţia de Adjunct al Asistentului Secretarului de Stat în cadrul Biroului pentru Europa şi Eurasia (EUR) al Departamentului de Stat.

Diplomat de carieră, Kavalec a deţinut o varietate de funcţii diplomatice, inclusiv Director pentru Rusia, Delegat permanent adjunct şi Adjunct al Şefului Misiunii Diplomatice a SUA la UNESCO, în Paris, Coordonator adjunct pentru asistenţă SUA pentru Europa, Eurasia şi Asia Centrală şi Director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre ţările în care şi-a desfăşurat activitatea se numără Ucraina, unde a avut funcţia de consilier politic, Rusia, cu două mandate în domeniul politic, precum şi misiuni în România şi Brazilia. În România a ocupat funcţia de ataşat cultural, în perioada 2005-2008.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Orășenii și oaspeții capitalei sunt invitați să participe la Zilele Chinei la Chișinău

Locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați astăzi la evenimentul cultural „Zilele Chinei la Chișinău”, organizat de Primăria Chișinău în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare...

Autoritățile asigură transport către Festivalul „Născut în Moldova”

În contextul desfășurării Festivalului „Născut în Moldova” pe Stadionul „Dinamo”, în serile zilelor de 13 și 14 iunie 2026, va fi organizată transportarea publicului...

Râul Răut – în fața unei crize de mediu

Râul Răut, cel mai mare afluent al Nistrului de pe teritoriul Republicii Moldova, se confruntă cu un proces continuu de degradare, cauzat de poluarea...

Atenție! Trafic intens la PTF Sculeni

În atenția călătorilor! La această oră, în PTF Sculeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, avertizează autoritățile de profil. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.