StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR puternic în Afganistan! Cel puţin opt persoane au murit!

CUTREMUR puternic în Afganistan! Cel puţin opt persoane au murit!

Publicat:

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa şi nouă au fost rănite în urma unui seism produs în noaptea de duminică spre luni în estul Afganistanului, în apropierea frontierei cu Pakistanul, a precizat guvernul afgan, potrivit AFP şi Reuters, transmite agerpres.

”Un cutremur s-a produs la ora 02:30 noaptea trecută în provinciile Kabul, Laghman, Kunar şi Nangarhar”, a precizat ministrul adjunct al Catastrofelor naturale, Sharafuddin Muslim.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

”Suntem pe cale să obţinem informaţii din alte regiuni pentru a afla dacă există alte victime şi pentru a evalua pagubele”, a declarat el.

Seismul a avut magnitudinea 5,3, potrivit Institutului seismologic american (USGS).


”Seismul de duminică a provocat pierderi financiare şi umane în provincia Kunar”, a declarat pentru Bakhtar News Agency Mawlavi Najibullah Hanif, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, adăugând că numărul victimelor ar putea creşte, potrivit Reuters.

Cutremurul s-a produs la mai puţin de trei luni după cel mai grav seism care a lovit Afganistanul în ultimele două decenii, produs pe 22 iunie în sud-estul ţării, cu magnitudinea 5,9, care a făcut peste 1.000 de morţi şi a lăsat fără adăpost mii de persoane.

Afganistanul este afectat în mod frecvent de seisme, în special în regiunea munţilor Hindukuş, aflată la intersecţia plăcilor tectonice euroasiatică şi indiană.

Seismele au deseori consecinţe dezastruoase din cauza structurii de rezistenţă fragile a locuinţelor afgane din zonele rurale.

În octombrie 2015, un puternic cutremur cu magnitudinea 7,5 s-a produs în masivul Hindukuş, în apropiere de graniţa cu Pakistanul, provocând moartea a peste 380 de persoane în aceste două ţări.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

În ultimele două luni, Afganistanul a fost totodată afectat de viituri, care au dus la moartea a circa 200 de persoane şi au distrus mii de locuinţe în mai multe provincii.

Aceste catastrofe reprezintă o provocare logistică enormă pentru guvernul taliban afgan, care s-a izolat de cea mai mare parte a lumii şi a instaurat un regim islamist rigid.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.